Cine formeaza noul Guvern? Variantele de aliante posibile

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Rezultatul primelor alegeri uninominale a adus o situatia noua pe scena politica romaneasca. Trei mari partide trebuie sa decida cum se aliaza pentru a forma viitorul Guvern. Pentru ca nici un partid nu a obtinut majoritatea, ramane ca negocierile sa decida componenta viitorul Executiv. Negocierile, dar si sugestiile venite de la Cotroceni, avand in vedere ca presedintele Traian Basescu a dat de inteles ca nu va accepta nici o propunere de premier dintre cele anuntate de partide. Antena3.ro va prezinta principalele aliante posibile dupa alegerile din 30 noiembrie:

Alianta PSD – PNL

A fost alianta cea mai vehiculata inainte de alegeri si ramane si acum o varianta posibila. Atat PSD, cat si PNL au in comun acelasi adversar politic declarat: Traian Basescu. Impreuna ar obtine o majoritate confortabila in Parlament. In schimb, ambele partide ar putea avea probleme cu propriul electorat, acesta nefiind entuziasmat de o alianta contra firii, dreapta cu stanga. Ion Iliescu a anuntat deja in seara alegerilor ca PSD va trebui sa negocieze cu PNL.

Alianta PD-L – PNL

Desi parea o varianta putin probabila inainte de alegeri, seara de 30 noiembrie a venit cu o declaratie surprinzatoare a liderului PD-L, Emil Boc. Acesta a anuntat ca „dreapta a castigat alegerile”, sugerand o colaborare fireasca intre PD-L si PNL. Chiar si Theodor Stolojan, propunerea de premier democrat-liberala, a sustinut ca PD-L trebuie sa inceapa negocierile cu PSD. Ramane de vazut daca si PNL va fi la fel de deschid la negocieri.

Alianta PSD – PD-L

Este varianta cea mai putin probabila, avand in vedere disputa directa dintre cele doua partide. Totusi, avand in vedere radacinile comune ale celor doua formatiuni politice, o alianta nu pare neaparat imposibila. Totusi, varianta cea mai sigura ptin care aceasta Alianta ar putea deveni viabila ar fi formarea unui Guvern de uniune nationala.

Rolul UDMR

Este posibil ca UDMR sa intre in toate variantele de aliante, sau in nici una. Scorul obtinut de UDMR ii permite intrarea in Parlament, dar nu este suficient pentru a putea sprijini doar o singura formatiune politica. Asa ca, rolul sau in viitorul Guvern va fi dat de negocierile de culise.

spot_img