de Alice Draghici Publicat la: 13.01.2016 11:12 Ultima actualizare: 13.01.2016 11:57
Premierul Dacian Ciolos le-a cerut, miercuri, ministrilor ca in cazul in care au ordonante de prorogare pentru anumite legi, printre care si cea a insolventei persoanelor fizice, sa respecte planul de masuri pentru a putea pregati implementarea lor si a evita o noua amanare a aplicarii.
„Avem pe ordinea de zi un Proiect de hotarare privind constituirea comisiilor de insolventa la nivel central si teritorial prevazute de Legea 151. Stiti ca am fost nevoiti sa prorogam aceasta lege tocmai pentru ca implementarea ei nu era pragatita cu anumite masuri. V-am cerut atunci fiecaruia dintre dumneavoastra care ati venit cu ordonante de prorogare a unor legi sa va prevedeti planuri masuri pentru a pregati implementarea acestor legi”, a declarat premierul Dacian Ciolos, miercuri, la debutul sedintei saptamanale a Guvernului.
Pe ordinea de zi a sedintei se afla spre aprobare un proiect de hotarare privind constituirea comisiilor de insolventa la nivel central si teritorial prevazute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanei fizice.
„Avem astazi, pentru pregatirea implementarii Legii insolventei pentru persoanele fizice, o prima etapa pe care o avem pe ordinea de zi, voiam sa va atrag atentia in acest context, toti cei care aveti astfel de ordonante de prorogare si care ati avut atasat un plan de masuri pentru a putea pregati implementarea acestor legi sa fiti foarte atenti sa respectati aceste programe ca sa nu mai fie obligat urmatorul guvern sa proroge din nou aceste legi”, a aratat Ciolos.
Guvernul a adoptat, la sfarsitul lunii decembrie, ordonanta de urgenta pentru prorogarea termenului de intrare in vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice, astfel incat aceasta ar urma sa fie aplicata abia din decembrie 2016.
Dan Suciu a subliniat ca, desi „nu a dorit sa amane aplicarea legii, Guvernul a fost nevoit” sa recurga la aceasta solutie din cauza faptului ca etapele procedurale pentru punerea in practica a actului normativ nu au fost parcurse, iar normele metodologice nu au fost gata. „S-a ajuns in aceasta situatie deoarece niciunul dintre pasii prevazuti de lege nu a fost parcurs. (…) Erau termene foarte clare legate de acetti pasi”, a declarat Suciu.
Purtatorul de cuvant al Guvernului a mai spus ca, la nivelul Executivului, a fost stabilit un plan de actiune, pentru perioada urmatoare, astfel incat toti acesti pasi sa fie facuti, una dintre etape referindu-se la constituirea comisiilor de insolventa, la nivel central, si stabilirea onorariilor pentru administratorii judiciari ai datornicilor. Prin masura aprobata de guvern, se asigura timpul necesar pentru procesul de consultare publica asupra normelor de aplicare a legii, iar ulterior, pentru adoptarea lor de catre Guvern, se precizeaza si intr-un comunicat de presa.
De asemenea, se prelungeste perioada in care Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului are sarcina sa infiinteze cele 42 de Comisii de insolventa la nivel teritorial si Comisia de insolventa la nivel central, cu scopul de a avea un sistem national care sa asigure corectitudinea si transparenta in materia insolventei persoanei fizice. ANPC va organiza concursurile pentru angajarea personalului din cadrul Comisiilor de insolventa si va face demersurile pentru dotarea spatiilor in care vor functiona Comisiile de insolventa.
Pana la jumatatea …





