„Cred ca aceasta generatie noua, tanara, care isi doreste schimbarea in Romania, isi asuma din ce in ce mai mult aceasta dorinta, nu doar in mod pasiv, ci si in mod activ. Eu mi-as dori sa vad cat mai multi dintre acesti oameni pe listele partidelor politice, care partide politice cred ca trebuie sa inteleaga, macar in ultimul ceas: credibilitatea lor tine nu doar de discursurile sefilor partidelor, dar si de programul pe care il vor propune si, mai ales, de listele pe care le vor propune”, a spus premierul.Totodata, el a reiterat ca nu va candida la alegerile parlamentare din aceasta iarna.Seful Executivului a vorbit si despre reformele incepute in mandatul sau si care au vizat mai multe domenii, de la cel economic, la sanatate sau educatie.Dacian Ciolos a vorbit, in interviul pentru Agerpres, si despre participarea sa din aceste zile la Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, la New York.AGERPRES: Domnule prim-ministru, actuala sesiune a ONU este marcata de razboiul sangeros din Siria a carui consecinta dramatica este criza refugiatilor. Presedintele Obama a facut apel la mai multa solidaritate cu migrantii. Pe de alta parte, UE este puternic divizata pe acest subiect. Care a fost pozitia Romaniei la New York si care este abordarea noastra in aceasta problema a refugiatilor?Dacian Ciolos: Pozitia Romaniei a fost aceeasi care este cunoscuta si la nivel european. Romania doreste sa ajute in acest proces. In primul rand, noi am sustinut si sustinem in continuare combaterea migratiei ilegale (…), printr-un control al frontierelor. Cred ca nu e nici in sprijinul refugiatilor – adevaratilor refugiati – sa existe aceasta trecere ilegala a frontierelor. Trebuie ca Uniunea Europeana sa fie in masura sa controleze acest proces si, odata controlat acest proces, apoi, in interiorul Uniunii Europene, suntem constienti ca trebuie sa ne asumam anumite responsabilitati, dar aceasta asumare trebuie sa ramana una voluntara si nu impusa de undeva de sus. In mod voluntar, in urma discutiilor si deciziilor care au avut loc la nivel european, Romania si-a asumat anumite obligatii. Vreau sa fiu foarte clar: nu ne-am asumat obligatii in plus aici, la New York, in afara de cele care sunt deja asumate la nivel european. Si, la nivel european, noi am insistat pe faptul ca Romania poate sa ajute in primul rand din punct de vedere logistic si material si cu resurse umane pentru protejarea frontierelor. Romania este foarte activa in cadrul FRONTEX si cu personalul calificat acolo, dar si cu dotari, capacitati materiale pe care le avem, dar si in politica de relocare ne-am asumat un anumit lucru, numai ca aici hotspoturile din Grecia si Italia functioneaza inca destul de lent.Pe de alta parte, principala modalitate prin care putem controla acest proces al azilantilor este controlarea conflictelor si contributia la stingerea conflictelor. Deci, negocieri pentru a putea sa stingem conflictele. Din acest punct de vedere, si in discutiile pe care le-am avut aici si cu presedintele Egiptului, si cu presedintele Autoritatii Palestiniene, si cu secretarul general ONU, am subliniat faptul ca Romania este gata sa contribuie cu contactele pe care le are la identificarea unor solutii de incetare a conflictelor.AGERPRES: Bulgaria a cerut zilele trecute 160 de milioane de euro de la UE pentru a construi noi facilitati pentru migranti. Primeste 108 milioane, in prima faza. Se pare ca ruta migrationista s-a schimbat. E posibil sa ne confruntam si noi cu un aflux de migranti? Vom cere ajutor financiar de la UE, daca va fi cazul?Dacian Ciolos: Deocamdata, important este sa aratam in continuare ca putem sa controlam frontierele. Romania a demonstrat lucrul acesta pana acum. Am avut discutii, chiar astazi, cu domnul ministru Tudorache pe acest subiect. De altfel, dansul va participa la o intalnire la nivel inalt organizata in Austria, o intalnire informala legat de ruta balcanica de migratie. Romania nu e pe aceasta ruta, dar semnalul pe care vrem sa-l dam, si prin participarea domnului ministru Tudorache, este ca acordam sprijin vecinilor nostri acolo unde este nevoie si le solicitam, in acelasi timp, colaborarea pentru a putea mentine controlul la frontierele bulgaro-romana si sarbo-romana in primul rand, acolo unde pot sa fie presiuni mai mari.AGERPRES: V-ati intalnit la New York si cu presedintele Finlandei. Ati discutat despre pregatirea troicii presedintiei UE in 2019. In ce stadiu suntem cu pregatirile pentru acest moment destul de important si ce veti face in continuare la nivel guvernamental ca momentul 2019 sa ne gaseasca pregatiti?Dacian Ciolos: Aici sunt doua lucruri care trebuie facute si pe care le pregatim: pe de-o parte, o pregatire logistica si administrativa si pe de alta parte, o pregatire a consistentei agendei de discutii pe care Romania ar putea sa o propuna. Din punct de vedere administrativ-logistic, am creat in cadrul Cancelariei o echipa care va pregati aceasta presedintie. Urmeaza sa recrutam acolo oameni competenti pe diferite domenii pentru ca va trebui, pana cel tarziu anul viitor, in vara, sa avem aceasta echipa completa si bine formata pe temele pe care va trebui sa le acoperim. Romania va trebui sa gestioneze, in calitate de presedinte al Consiliului Uniunii Europene, mai multe grupuri de lucru pe diferite teme, pe subiectele care vor fi in dezbatere la momentul respectiv la nivel european. Deci, pregatim aceasta echipa si am inceput selectarea de oameni acolo.Pe de alta parte, discutam si cu partenerii nostri europeni, mai ales cu cei din troica, sa identificam teme pe agenda pe care Romania le va propune si le va sustine. Aici va trebui o coordonare si cu Comisia Europeana, cu Consiliul si cu Parlamentul, sa vedem care vor fi subiectele la momentul respectiv pe agenda si ce alte subiecte ar mai putea pune Romania pe agenda. Din discutiile cu presedintele Finlandei, am ajuns la concluzia ca aproape sigur o tema va fi cea legata de Parteneriatul Estic – de Politica de Vecinatate. Mai ales de Parteneriatul Estic, unde atat Finlanda, cat si Romania au interes. Si, probabil, si Politica de Extindere, modul in care va evolua Politica de Extindere la nivel european. Aici, cu siguranta, si Croatia va avea un interes.AGERPRES: Care este pozitia Romaniei fata de constituirea unei armate unice europene, tinand cont ca suntem un stat membru NATO?Dacian Ciolos: Cred ca ideea constituirii unei armate unice europene este o idee care poate sa evolueze pe termen lung. Pe termen scurt, pe termen mediu, se pune problema in primul rand a unei cooperari intarite intre statele membre europene pentru o interventie mai coordonata intre anumite teatre de operatii unde Uniunea Europeana are un interes si poate sa ajute. Oricum, pozitia noastra a fost foarte clara de la inceput si, din cate inteleg, e pozitia majoritatii statelor membre europene care sunt si membre NATO si anume ca aceasta coordonare intarita la nivel european trebuie sa fie asigurata in complementaritate cu misiunile pe care le are NATO si nu sa inlocuiasca rolul NATO. Aici, pot sa va spun ca am avut in mai multe randuri discutii si cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care mi-a confirmat de fiecare data ca si NATO vede cu ochi buni aceasta intarire a rolului pe care Uniunea Europeana si-l poate asuma pe diferite teatre de operatii.Pe de alta parte, cred ca la nivel european, prin aceasta coordonare intarita, putem asigura o mai buna complementaritate si legatura intre politica de inzestrare a armatei, pe de-o parte, in diferite state membre, inclusiv dezvoltarea industriei de aparare, si aceasta intarire a rolului Uniunii Europene in politica de aparare.AGERPRES: Exista sustinatori ai dumneavoastra care va reproseaza ca nu veti participa la alegeri. Ce mesaj aveti sa le transmiteti acestora?Dacian Ciolos: Principalul mesaj este ca eu cred ca Romania are nevoie de o schimbare in modul de a face politica, ca aceasta schimbare nu o poate face un om si ca aceasta presupune ca acei oameni care o doresc sa se implice. Eu mi-am asumat si m-am implicat inca din noiembrie, asumandu-mi acest rol de prim-ministru si am spus atunci ca, tocmai pentru a pastra credibilitatea abordarii echilibrate a acestui Guvern, nu voi candida la aceste alegeri parlamentare. Asta nu inseamna ca nu ma intereseaza ce se va intampla la aceste alegeri parlamentare si de aceea eu ii incurajez pe toti cei care isi doresc o schimbare in Romania, sa o faca. Faptul ca sunt deja prezenti pe retelele de socializare sau in spatiul public, in general, e un lucru bun. Cred ca aceasta generatie noua, tanara, care isi doreste schimbarea in Romania, isi asuma din ce in ce mai mult aceasta dorinta, …





