Peste 85 la suta dintre medicii bucuresteni din spitale au fost, cel putin o data, victime ale agresiunilor verbale, iar 10,2 la suta au fost agresati fizic, potrivit unui studiu prezentat de Colegiul Medicilor Bucuresti, informeaza Mediafax.
Agresiunea este definita in sens larg ca „orice comportament verbal, nonverbal sau fizic care pune in pericol sau genereaza un pericol pentru sine, pentru altii sau asupra unor bunuri necesare infaptuirii actului medical”.
Cercetarea releva ca?86% din persoanele chestionate au fost expuse in cel putin o circumstanta la agresiune verbala, iar 10,2% s-au confruntat cu incidente de agresiune fizica.
Peste jumatate – 58,9% – dintre medicii care au fost agresati, respectiv 50% din totalul participantilor la cercetare, au declarat ca agresiunile verbale, fizice sau de alta natura produse in timpul exercitarii profesiei le-au afectat sanatatea, calitatea vietii sau activitatea.
Doar 47,3% dintre cei care au consemnat ca au fost agresati fizic s-au adresat politiei.
Dintre cei 55 de medici agresati fizic, 42 au estimat si numarul agresiunilor, rezultand un total de 176 de agresiuni fizice. Dintre acestea, 19 au fost la urgente, 16 la psihiatrie si cinci la chirurgie plastica.
Presedintele Colegiului Medicilor Bucuresti, Ioan Lascar, considera ca numarul de cazuri violente inregistrat oficial este mai mic decat cel real, iar absenta sanctiunilor pentru autori sporeste nemultumirea angajatilor din spitale.
„In tara noastra a masura impactul actelor de agresiune la adresa lucratorilor din sanatate reprezinta o provocare, data fiind lipsa unor informatii oficiale disponibile opiniei publice, dar si absenta unui sistem de …




