Comisia Europeana asteapta o implementare consistenta si substantiala a recomandarilor din raportul privind Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV), raport care a notat ca deciziilor din Parlament la cererile justitiei par sa le lipseasca criteriile obiective, a transmis MEDIAFAX un oficial CE.
„Asteptam o implementare consistenta si substantiala a recomandarilor noastre (din cadrul MCV – n.r.). Raportul MCV din 2015 a notat faptul ca deciziilor din Parlament privind permisiunea ca procurorii sa-i trateze pe parlamentari ca pe oricare alti cetateni par a le lipsi criteriile obiective”, a precizat pentru MEDIAFAX un oficial din cadrul Comisiei Europene, dupa ce Senatul a respins, miercuri, ridicarea imunitatii lui Dan Sova.
Acesta a reamintit ca CE nu comenteaza cazuri individuale. In raportul MCV pentru Romania, publicat pe 28 ianuarie, se afirma ca „au existat sperante ca noul Statut al deputatilor si senatorilor, adoptat in iulie 2013, sa introduca o abordare mai sistematica si mai coerenta, in concordanta cu principiul egalitatii in fata legii. Cu toate acestea, anul 2014 a continuat sa fie caracterizat de intarzieri in ceea ce priveste admiterea si respingerea cererilor formulate de organele de urmarire penala in vederea ridicarii imunitatilor deputatilor si senatorilor”. Documentul noteaza faptul ca, in cursul anului trecut, procurorii DNA au cerut Parlamentului sa aprobe arestarea preventiva a opt deputati si a unui senator, care fusesera …





