Membrii Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite se vor reuni de urgenta, sambata, pentru a vota o rezolutie occidentala care denunta referendumul din Crimeea, relateaza AFP.
Reuniunea a fost convocata pentru ora 15.00 GMT (17.00, ora Romaniei), la solicitarea Statelor Unite. Diplomatii occidentali se asteapta ca Rusia sa utilizeze dreptul de veto.
Pozitia Chinei, care adesea se aliniaza celei a Rusiei, in special in voturile pe tema conflictului din Siria, inca nu se cunoaste. „Chinezii sunt confuzi”, a explicat un diplomat occidental.
El a subliniat ca ambasadorul Chinei la ONU a mentionat in cadrul celor sase reuniuni ale Consiliului pe tema crizei ucrainene doua principii, si anume principiul neinterventiei si principiul respectarii integritatii teritoriale. Or, cele doua principii nu sunt respectate prin scrutinul care va avea loc duminica.
„Singurul scop al acestei rezolutii este de a obtine abtinerea Chinei si de a sublinia astfel izolarea in crestere a Rusiei”, a precizat un alt diplomat occidental.
Proiectul de rezolutie a fost redactat de Statele Unite, in termeni care ar putea fi acceptati si de China. Textul proiectului de rezolutie nu se refera in mod explicit la Rusia si nu solicita retragerea trupelor suplimentare ruse din Crimeea. De asemenea, proiectul de rezolutie nu ameninta cu …





