Introducerea coplatii in sanatate, incepand de la 1 aprilie, a ridicat deja cateva probleme mari in tara. Prima intrebare la care sefii de spitale nu au inca un raspuns : ce se intampla daca pacientii nu vor sa plateasca?
Romanii care se interneaza in spital vor trebui sa plateasca, la externare, cinci sau zece lei. Suma e stabilita de fiecare unitate medicala in parte. Unele spitale aveau, pe 1 aprilie, taxa deja anuntata, dar altele inca se mai gandeau, pentru ca nu exista o decizie a Consiliului de Administratie din spitalul respectiv.?
Taxa mai asteapta cateva zile, la Giurgiu
Taxa va fi de cinci lei la Spitalul Judetean din Giurgiu, ne-a spus managerul unitatii, Mihai Petre. Asa a stabilit Comitetul Director al spitalului. Cu toate astea, cei care se externeaza, zilele astea, din acest loc, nu platesc taxa. Pentru ca decizia finala asupra taxei va fi luata de Consiliul de Administratie al Spitalului. Decizia ar putea veni abia peste cateva zile. Directorul ne-a spus totusi ca, dupa ce taxa va intra in vigoare, pacientii vor primi chitanta pentru suma platita. Totul e deja pregatit, din punctul de vedere al formalitatilor.
Saracia coboara cuantumul taxei
Mai scump va fi la Craiova, unde Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Craiova a stabilit ca taxa va fi de zece lei. Atentie, indiferent de cate zile stai in spital, platesti, la externare, o singura taxa. Cum e cazul de la Craiova – zece lei. Cu totul alta e situatia la Spitalul Orasenesc din Beclean, unde pe 1 aprilie nu se luase inca nicio decizie, asteptandu-se normele de aplicare, de la Minister, in privinta aplicarii acestei reglementari. La Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” din Barlad taxa a fost stabilita la cinci lei. S-a ales suma minima in conditiile in care multi oameni din zona asta se confrunta cu lipsa de bani, explica directorul medical al spitalului, Gabriela Danis. Chiar si in conditiile in care taxa e modica, interlocutoarea crede ca nu toti pacientii, dintre cei care trebuie sa plateasca, vor si plati.
Cei exceptati de la coplata
Conform reglementarii Ministerului Sanatatii, sunt exceptati de la plata taxei pacientii internati in regim de urgenta, dar si cei care sunt tratati prin programele nationale, la care se adauga copiii, gravidele si pensionarii. O parte din spitalele din Bucuresti stabilisera, inca de la sfarsitul saptamanii trecute, cuantumul taxei, fiind vorba, in multe cazuri, de zece lei, cum ar fi cazul Spitalului Floreasca, Institutului Clinic Fundeni, Spitalului Universitar de Urgenta sau Spitalului „Sfanta Maria”. Problema legata de pacientii cu venituri reduse a fost ridicata de managerul Spitalului Floreasca, Radu Macovei, care se indoieste de faptul ca toti oamenii vor avea bani sa plateasca, chiar si o suma modica, cum ar fi cea de cinci lei. „Vom percepe zece lei drept coplata, insa bolnavilor cu venituri reduse nu le vom putea cere nici macar cinci lei”, a declarat, pentru Mediafax, profesorul Radu Macovei.
15% dintre pacienti vor plati taxa, la Suceava
Taxa la externare va fi de cinci lei la Spitalul Judetean din Suceava, la Spitalul de Urgenta din Targu Mures va fi de 7,5 lei si tot cinci lei vei plati si daca te externezi din Spitalul de Urgenta din Alba Iulia. Dar cati vor plati, pentru ca, de pilda, managerul Spitalului de Urgenta din Suceava estimeaza ca numai 10-15% dintre pacienti ar putea sa achite coplata, restul intrand …





