Corectie usoara, dupa acordul cu FMI. Bancile scad dobanzile atat la depozite, cat si la credite

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Daca in primele doua luni ale anului bancile comerciale se intreceau in oferirea de dobanzi fabuloase la depozite, care sareau de 15% pe an, in martie, acestea au inceput sa le reduca usor. Concomitent, mai multe banci mari de pe piata romaneasca au taiat si din dobanzile la credite, chiar daca ajustarea nu este semnificativa. Potrivit analistilor, aceste masuri reprezinta o revenire la normalitate, un semnal de reducere a riscurilor din sistem si recastigarea increderii.

Cresterea artificiala si nesustenabila a randamentelor oferite la depozite a avut loc in contextul inaspririi conditiilor de creditare si al reducerii finantarii externe. Situatia de pe piata bancara a fost alimentata si de faptul ca Romania a traversat o perioada de incertitudine, insa dupa acordul cu Fondul Monetar International (FMI), bancherii au devenit mai optimisti. „Odata semnat acordul cu FMI, exista un risc mai mic de neplata a datoriilor, ceea ce determina un interes mai mic al bancilor de a atrage economiile populatiei. Pe de alta parte, in aceasta perioada, populatia dispune de mai putini bani, astfel incat este mai dificil sa poata pune deoparte”, ne-a spus directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, Liviu Voinea. Atragerea de lichiditati de la populatie, oferind dobanzile fabuloase promovate la inceputul anului, reprezinta o alternativa scumpa de finantare pentru banci. „Bancilor nu le iese calculul, le costa prea scump si nu au plasamente la dobanzi atat de inalte, ca sa poata plati”, ne-a explicat analistul financiar Bogdan Baltazar. Practicarea unor dobanzi exagerate la produsele de economisire are un impact negativ asupra creditelor, punand presiune pe cresterea costului imprumuturilor la niveluri ce nu pot fi suportate populatie. „Este bine ca dobanzile incep sa scada, nu era firesc sa fie atat de mari la depozite, intrucat bancile aveau motive sa ceara dobanzi la fel de mari si la credite”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Rata dobanzii la lei a ajuns la peste 15%, cu un punct procentual mai mare decat rata dobanzii lombard a BNR. Si dobanzile la euro au crescut spectaculos, ajungand la 6,5%, in timp ce pe pietele internationale tendinta a fost de scadere continua.

Dobanzile vor continua sa scada

Decizia Bancii Nationale a Romaniei (BNR) de excludere de la calculul rezervelor minime obligatorii (RMO) a pasivelor in valuta pe termen lung, precum si acordul incheiat cu FMI au redat speranta ca, treptat, creditarea va putea fi reluata. „Estimarile ca BNR va incepe sa scada dobanda, precum si ingustarea cererii, pe fondul cresterii concurentei, au determinat o reducere a dobanzilor la credite. Acestea vor mai scadea, atat la depozite, cat si la credite, pe masura ce banca centrala va relaxa conditiile de creditare”, sustine Liviu Voinea. Reducerea dobanzilor reprezinta un prim pas catre ieftinirea imprumuturilor. Bogdan Baltazar subliniaza ca tendinta va fi de scadere a dobanzilor, astfel incat bancile sa poata relua creditarea, insa nu la nivelul de anul trecut. Parerea sa este impartasita si de Ilie Serbanescu, potrivit caruia daca BNR elibereaza o parte din RMO, bancile vor face rost de bani mult mai ieftin, putand relua creditarea. „Problema este insa sa nu se mai revina la dezastrul care a fost – creditele cu buletinul. Dezastrul in care se afla Romania in acest moment provine de la banci”, atrage atentia analistul. BRD a micsorat, la inceputul lunii martie, dobanzile platite la economiile in euro, scadente la o luna si 3 luni, cu 0,5 puncte procentuale. Insa, la cele cu scadenta la 6 si 12 luni, banca a crescut dobanzile cu 0,25 puncte, respectiv 0,75 puncte. Alpha Bank a modificat randamentele oferite pentru unele intervale de sume aferente conturilor de economii. Astfel, pentru sumele din sold cuprinse intre 500 si 10.000 lei sau euro, dobanda a scazut cu 0,5 puncte procentuale. Pentru sumele din sold mai mari decat cele precizate, dobanzile au ramas neschimbate. Totodata, banca a majorat dobanzile platite pentru certificatele de depozit cu cupoane in lei sau valuta cu pana la 1,75 puncte procentuale. Raiffeisen Bank a scazut recent costurile pentru creditele noi acordate persoanelor fizice. Astfel, dobanzile sunt in medie cu 3 ? 4 procente mai mici atat la creditele in lei, cat si la cele in euro. Si GarantiBank a redus dobanzile la creditele pentru persoane fizice cu pana la 3 puncte procentuale. Banca Transilvania a taiat unul-doua puncte procentuale din dobanzile la creditele in lei, totodata reducand si randamentele la depozitele in euro si la conturile de economii in lei, cu pana la jumatate de punct procentual. Banca Romaneasca a ajustat in scadere dobanzile la creditele ipotecare in euro cu 1,67 puncte procentuale. In schimb, pentru imprumuturile in lei, dobanzile au fost majorate cu 2,55 puncte.

spot_img