Peste 1.200 de timiseni au asistat, joi seara, in sala Filarmonicii Banatul din Timisoara, la concertul de debut al lui Costel Busuioc.
Concertul a inceput putin dupa ora 19:30, cu sase piese interpretate de Orchestra Filamornicii Banatul, dupa care a fost citit un mesaj de multumire al Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, citit de consilierul Mitropoliei Banatului, Zaharia Peles.
Costel Busuioc a interpretat patru piese dintre cele pe care le-a cantat la concursul „Hijos de Babel” pe care l-a castigat in Spania si care sunt cuprinse in primul sau album intitulat „Costel”. Imediat dupa concert, el a inmanat diplome de merit si carti celor 20 de elevi premianti din localitatea familei sale, Ghilad, care au participat gratuit la eveniment. Doi dintre cei premiati au fost chiar copiii lui, Tabita si Natanael.
Concertul din Timisoara, primul sau concert de altfel, i-a adus lui Costel Busuioc si primii bani castigati din cantat, aproximativ 2.000 de euro.
Romanul, care a castigat in martie concursul „Hijos de Babel”, organizat de televiziunea publica spaniola, a sustinut o conferinta de presa in cadrul careia a multumit tuturor romanilor care-l iubesc. „Venind la Timisoara mi-am asumat un risc, pentru ca eu nu sunt atat de pregatit sa cant cu o orchestra, insa am venit pentru ca eu in Timisoara mi-am descoperit dragostea pentru acest gen de muzica”, a declarat Costel.
De asemenea, Costel a recunoscut ca viata sa s-a schimbat doar pe plan profesional, „pe plan financiar mai dureaza”, a mai declarat el. „Invat toata ziua, mai putin cand merg cu metroul sau cu autobuzul”, spune Busuioc.
Costel s-a intors pe 7 iunie in Romania, iar pe 9 iunie a sustinut un concert la Ateneul Roman.
In afara concertului de joi seara Costel Busuioc va sustine pe 29 iunie un concert la Sala Palatului din Bucuresti si trei concerte alaturi de Julio Iglesias.




