CSM: Ponta, Basescu si Macovei au incalcat independenta justitiei

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Publicat la: 11.12.2014 16:11 Ultima actualizare: 11.12.2014 16:12

Vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Gheorghe Muscalu, a confirmat joi ca plenul CSM a decis ca Victor Ponta, Traian Basescu si Monica Macovei au incalcat si au afectat independenta justitiei, scrie Agerpres.

El a precizat ca decizia CSM se refera la cele patru rapoarte ale Inspectiei Judiciare discutate in sedinta de joi, verificarile fiind efectuate ca urmare a solicitarii Consiliului.
„In toate cele patru situatii, prin votul exprimat de membrii CSM, s-a decis ca fiecare dintre cei trei a incalcat si a afectat independenta justitiei. Au fost doua rapoarte intocmite de IJ prin care s-a concluzionat ca s-a adus atingere independentei justitiei si in doua rapoarte s-a concluzionat ca nu s-a adus atingere independentei justitiei. (…) Decizia este aceea a membrilor plenului CSM”, a explicat Muscalu.

Inspectia Judiciara a constatat ca declaratiile premierul Victor Ponta referitoare la solutia pe care instanta ar trebui sa o adopte in dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis au fost de natura sa aduca atingere independentei sistemului judiciar fiind depasite limitele libertatii discursului politic, a declarat marti pentru AGERPRES purtatorul de cuvant al IJ, Tamara Manea.
De asemenea, IJ a apreciat ca declaratiile europarlamentarului Monica Macovei referitoare la exercitarea unor presiuni de catre procurorul general si sotia acestuia asupra procurorului care instrumenteaza dosarul Lukoil pentru a ridica masura asiguratorie a sechestrului luata in aceasta cauza ar fi de natura sa aduca atingere independentei sistemului judiciar, fiind subminata increderea publica in impartialitatea si integritatea magistratilor.
Pe de alta parte, IJ a constatat ca independenta sistemului judiciar nu a fost afectata de declaratiile facute de premierul Victor Ponta referitor la dosarul Lukoil si nici de cele ale presedintelui Traian Basescu privind dosarul Microsoft.
In 9 octombrie, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis in unanimitate sa sesizeze Inspectia Judiciara cu privire la apararea independentei justitiei in legatura cu afirmatiile premierului Victor Ponta referitoare la dosarul Lukoil si ale presedintelui Traian Basescu cu privire la dosarul Microsoft.
De asemenea, in timpul sedintei, procurorul general, Tiberiu Nitu, a sustinut ca in presa au aparut informatii neadevarate despre faptul ca el sau sotia lui ar fi influentat ancheta procurorilor de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti in dosarul Lukoil.
„Eu nu ma plang, pentru ca nicio declaratie a nimanui nu imi poate afecta independenta de magistrat. Acum au parut in ecuatie si pentru sotia mea lucruri neadevarate. Sotia mea nu exercita o functie de conducere la PCA Ploiesti, nu este procuror-sef birou sau sectie, asa cum s-a vehiculat in presa. Sa faci asemenea afirmatii ca eu si sotia mea supraveghem, conducem, coordonam anchete in tara asta? Pai ce afirmatie mai grava poate fi adusa unui procuror, unui magistrat?”, le-a spus Nitu membrilor CSM.
Sesizarea Inspectiei Judiciare de catre CSM a venit dupa ce premierul Victor Ponta declarase ca a fost informat cu privire la existenta unei anchete in cazul Lukoil si ca, fara a interfera in vreun fel in ancheta procurorilor, spera sa fie gasita „solutia legala” care sa permita plata salariilor angajatilor companiei si, pe de alta parte, recuperarea prejudiciului si sanctionarea celor care au incalcat legea.
„Eu am fost informat atat cat am acces, evident ca nu cunosc detaliile dosarului. Sunt niste decizii luate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Prahova si procurorul este suveran. Procurorul nici macar nu cred ca este interesat de faptul ca Lukoil are 3.500 de angajati si de faptul ca, de exemplu, Oltchimul cumpara doar de la Lukoil si de faptul ca au blocat combustibil la Oil Terminal si la CONPET, ca nu stie procurorul si, probabil, nu e treaba domniei sale. Ceea ce noi speram, nu avem niciun drept sa intervenim in ancheta si nici nu ne dorim acest lucru, ne dorim totusi ca vineri sa se poata sa se plateasca salariile. Si ne dorim ca activitatea sa continue normal, dupa care, sigur, in urma anchetei penale, sa se recupereze prejudiciul si sa fie sanctionati oamenii care au incalcat legea”, a spus premierul.
Horatius Dumbrava, membru CSM, a fost cel care a solicitat atunci plenului CSM sesizarea Inspectiei Judiciare si cu privire la declaratia presedintelui Traian Basescu din data de 3 octombrie, facuta cu ocazia solicitarii inceperii urmaririi penale impotriva unor fosti ministri implicati in dosarul Microsoft.
„Va mai pot da ca un element care nu inseamna divulgarea continutului dosarelor, desi am vazut ca declaratii din dosar au aparut in spatiul public, nu stiu cine a facut-o, va pot spune ca in ceea ce priveste recuperarea sumelor, parte din conturi sunt blocate in strainatate si parte din oamenii care erau susceptibili a primi bani nu au primit inca niciun ban. Dar declaratiile martorilor sunt …

spot_img