de Cristian ANDREI Publicat la: 05.01.2014 17:36 Ultima actualizare: 05.01.2014 17:37
Operatiunile „Codul Penal” si „Gratierea”, realizate la inceputul lunii decembrie in Parlament, au fost musamalizate de conducerea Camerei Deputatilor, care nu a dorit sa discute neregulile evidente privind modul in care aceste proiecte legislative au fost aprobate in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor.Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a motivat legalitatea acestei sedinte prin faptul ca toate grupurile parlamentare au fost de acord cu procedura si, in atare conditii, nu se poate vorbi despre vreo neregula. Asta in pofida declaratiilor mai multor membri ai Comisiei Juridice care au declarat pentru gandul ca nu au participat la sedinta in care s-a dat raport favorabil proiectului de lege privind amnistia si gratiere si s-au adus modificari Codului Penal, dar apar ca prezenti la acea sedinta.
Pe 9 decembrie, deputatii din Comisia Juridica au decis intr-o sedinta tinuta in secret, departe de ochii presei, sa dea un raport favorabil proiectului de lege privind amnistia si gratierea si sa modifice Codul Penal. Potrivit procesului verbal de sedinta s-a inregistrat prezenta doar la inceputul sedintei, nu si cea efectiva din timpul votului pentru cele doua proiecte controversate.
Astfel, potrivit procesului verbal, dintre cei 27 de membri ai Comisiei au lipsit trei: Valeria Schelean (PDL), Gabriel Andronache (PNL) si Aurelian Ionescu (PC).
In cursul sedintei, mai multi deputati au fost inlocuiti de colegi de-ai lor in cadrul Comisiei: Mate Andras Levente – Marton Arpad, Bogdan Mihailescu – Tamara Ciofu, Marius Manolache – Carmen Moldovan, Ion Adam – Gabriela Podasca si Victor Roman? – Vlad Cosma.
La inceputul sedintei, pe ordinea de zi, nu erau mentionate modificarile la Codul Penal, iar proiectul privind amnistia si gratierea nu fusese adoptat pana la inchiderea sedintei oficiale, de la 21.30.
Pe lista prezentilor, la inceputul sedintei, apar: Ciuca Liviu-Bogdan PC, Cataniciu Steluta-Gustica PNL, Nica Nicolae-Ciprian PSD, Nicolescu Theodor-Catalin PNL, Adam Luminita-Pachel PP-DD, Barbulescu Daniel-Ionut PSD, Culetu Danut PDL, Cupsa Ioan PNL, Fenechiu Catalin-Daniel PP-DD, Florea Daniel PSD, Gorghiu Alina-Stefania PNL, Grosaru Mircea – minoritati, Ibram Iusein – minoritati, Mocioi Niculina PP-DD , Necula Cosmin PSD, Nicolicea Eugen PSD, Stragea Sorin Constantin PSD, Stefanescu Elena Catalina PSD si Varga Vasile PNL
Gandul a solicitat Camerei Deputatilor sa prezinte stenograma sedintei Comisiei Juridice, inregistrarile sedintelor, dar si lista nominala a parlamentarilor care au aprobat aceste proiecte de lege. De asemenea, gandul a solicitat Camerei Deputatilor sa precizeze in ce sala a avut loc sedinta si daca aceasta a fost inregistrata video. Presedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciuca, a declarat in mai multe randuri ca stenograma sedintei poate fi pusa la dispozitia presei.
„Sedintele Comisiei juridice, de disciplina si imunitati nu sunt stenografiate”, a venit raspunsul primit din partea Camerei Deputatilor. Mai mult, se recunoaste ca au existat sedinte ale Comisiei Juridice in doua sali si nu doar in una.
Astfel, sedinta Camerei Deputatilor a inceput la 16.30 in sala Mihai Viteazul, unde sedinta a fost inregistrata in format audio si video. Operatiunile „Codul Penal” si „Gratierea” s-au desfasurat in cea de-a doua sala a Comisiei Juridice si a fost inregistrata doar audio, astfel nu …





