Criza economica a generat, in Romania, tot mai multe situatii in care unele persoane ajung la psihiatru cu stari depresive de diferite intensitati, ce debuteaza in contextul iminentei somajului sau a pierderii locului de munca, relateaza Mediafax.
„Statisticile oficiale arata ca rata somajului a fost in ianuarie de 7,3 la suta, in crestere aproape continua de la declansarea crizei. In astfel de situatii, importanta este varsta (persoanei vulnerabile – n.r.). Pot sa confirm ca exista un sector populational major afectat, cuprins intre 40 si 50 de ani – cu un procent estimat de peste 39 la suta din totalul somerilor -, cu vechime in munca in medie in jurul a 20 de ani si un nivel mediu de calificare. Numarul estimat al persoanelor in aceasta situatie care manifesta tulburari psihice s-a dublat in ultimul an. Primul episod depresiv apare, de cele mai multe ori, in intervalul a sase luni dupa pierderea locului de munca si poate reprezenta poarta de intrare in circuitul psihiatric”, a declarat, luni, dr. Simona Trifu, medic psihiatru si cadru didactic la UMF a”Carol Davila” din Capitala.
Medicul este de parere ca depresia ar putea deveni, in viitorul apropiat, cea mai raspandita afectiune, prezentand semne si simptome care ating toate domeniile de functionare a organismului uman si nefiind nicidecum doar a”o perturbare circumscrisa la nivelul sufletului”, asa cum se poate crede intr-o viziune mai larga a termenului.
a”Este semnalul de alarma pe care il trag specialistii atat in Romania, cat si la nivel mondial. Cifrele sunt de-a dreptul ingrijoratoare: unul din 15 oameni, adica 6,66 la suta, sufera de depresie majora si, daca includem in statistica si anxietatea si toate formele de depresie, constatam ca patru din 15 oameni, respectiv 26,6 la suta, sunt afectati, la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei statistici ONU”, a mai precizat dr. Trifu.
Medicul psihiatru a mai spus ca, in acest moment, este ingrijoratoare cresterea episoadelor depresive de diferite intensitati, care pot varia de la usor la major spre sever si care reprezinta o combinatie de vulnerabilitate structurala – biologica si psihologica. a”Este de tras un semnal de atentie asupra episoadelor depresive declansate de iminenta pierderii locului de munca sau de intrarea in somaj. Faptul in sine are implicatii puternice, deoarece, odata cu instalarea fenomenului, se diminueaza semnificativ reteaua de suport social a celui in cauza, incidentul reprezentand poarta de intrare in arealul psihiatriei. Se adauga stigmatul social, …





