Ai ramas in baza de date a Biroului de Credit, desi ai achitat anticipat imprumutul? Daca banca refuza sa te stearga de pe lista, poti cere si obtine in instanta daune materiale si morale. In plus, poti solicita si o a”amenda” pentru fiecare zi de intarziere.
In urma cu cativa ani, familia Ionescu castiga bine. Ambii soti aveau servicii bune, asa ca au luat un credit pentru un apartament. Insa, cum o nenorocire nu vine niciodata singura, sotia a ramas fara loc de munca, iar salariul sotului a fost diminuat. Banca a fost instiintata de aceasta situatie, in vederea de a gasi o solutie de comun acord cu datornicii. Insa, timp de trei luni, oamenii nu au primit nici un raspuns, iar datoriile s-au tot strans. In final, familia Ionescu, alaturi de alte familii aflate in situatii asemanatoare, au ajuns la Biroul de Credit. Pentru a scapa de datorii, au vandut apartamentul si au rambursat integral imprumutul, solicitand totodata bancii sa fie stersi din baza de date a celor de la Biroul de Credit. Lunile au trecut si familia Ionescu sta cu chirie fiindca nu mai poate lua nici un credit, iar bancile le refuza si un simplu card de credit. De ce? Fiindca banca nu a cerut stergerea din registrul Biroului de Credit a datelor familiei Ionescu. Ce pot?face, intr-o astfel de situatie, fostii clienti ai bancii?
Am adresat intrebarea atat Asociatiei Romane a Bancilor, cat si Biroului de Credit, insa pana la inchiderea editiei nu am primit nici un raspuns.
De mentionat ca, actionarii Biroului de Credit sunt 23 de banci, majoritatea fiind si membre ale Asociatiei Romane a Bancilor. Conform deciziei 105/2007 a Presedintele Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, decizie postata pe site-ul Biroului de Credit, datele sunt stocate in sistemele de evidenta timp de 4 ani de la data achitarii ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizari transmise, in cazul neachitarii restantelor pana la data respectiva.
In ceea ce priveste Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), reprezentantii institutiei recomanda tuturor celor care considera ca le-au fost incalcate drepturile sa depuna o reclamatie fie in format electronic, completand formularul de pe site-ul autoritatii, fie prin posta. Anul acesta ANPC a primit aproximativ 6500 de reclamatii impotriva institutiilor financiare bancare si …





