Cum se administreaza medicamentele antihipertensive

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Masurarea periodica, uneori zilnica, a tensiunii este una dintre cele mai simple si la indemana masuri de prevenire a afectiunilor cardiace. In cazul unui adult, valorile presiunii arteriale situate sub nivelul de 140 de milimetri coloana de mercur (prescurtat 140 mmHg) pentru sistolica si 90 mmHg pentru diastolica sunt cele considerate normale.
Este bine sa fie cunoscut faptul ca hipertensiunea arteriala este o boala care nu doare prin valorile pe care le inregistreaza, ci prin complicatiile pe care le poate da ulterior. De aceea, instituirea tratamentului antihipertensiv este apanajul medicului si nu al pacientului, existand reguli foarte stricte de administrare.
Tinand cont de valorile la care se instituie tratamentul antihipertensiv, dr. Sorin Maximeasa spune ca la peste 160 cu 90 mm col Hg se impune introducerea tratamentului medicamentos pentru scaderea tensiunii. Odata pus diagnosticul de hipertensiune arteriala, pacientul trebuie sa reduca cantitatea de sare si grasimi din alimentatie, sa pierda in greutate daca este supraponderal si sa renunte la fumat.
Reducerea consumului de sare duce la scaderea valorilor tensionale cu 10, 20 milimetri coloana de mercur. Modificarea stilului de viata este deosebit de important, precum si dozarea judicioasa a efortului fizic si psihic. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor care prezinta hipertensiune arteriala vor avea nevoie de tratament medicamentos.
Atata timp cat doctorul cardiolog a considerat necesara introducerea unei medicatii antihipertensive, tratamentul se continua toata viata. Este important ca tratamentul indicat sa fie urmat zilnic, luat cu rigurozitate si la ore exacte ale zilei. Daca la control valorile tensiunii arteriale sunt normale, nu inseamna ca boala este vindecata si ca tratamentul trebuie oprit, ci inseamna ca tratamentul este eficient si da rezultate. Medicamentele controleaza, dar nu trateaza presiunea arteriala, de aceea este necesara administrarea lor pe tot parcursul vietii.
Medicatia antihipertensiva cuprinde o pleiada de medicamente cu mecanisme diferite de actiune, care variaza de la o boala la alta asociata hipertensiunii si de la un pacient la altul. Exista mai multe tipuri de medicamente, fiecare pacient avand o individualizare a schemei terapeutice.
Cantitatea si tipul de medicamente care se administreaza depind de valoarea tensiunii arteriale, de cat de afectat este organismul de hipertensiune si de prezenta altor boli asociate.
Exista mai multe categorii de medicamente care reduc valorile tensionale: cele care determina o vasodilatatie in organism, care reduc frecventa cardiaca, care cresc diureza prin eliminarea de apa cu sare din organism si cele cu actiune pe sistemul nervos central. Administratea corecta consta in: respectarea dozelor indicate de medic si neintreruperea tratamentului pentru a nu se crea fenomenul de rebound, de crestere brusca a batailor inimii.
Scopul principal al tratamentului hipertensiunii arteriale nu este doar scaderea valorilor tensionale, ci si evitarea la maxim a complicatiilor care pot sa apara, de la tulburari de vedere, la accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic sau insuficienta renala. Acesta se realizeaza prin: tratamentul factorilor de risc identificati la bolnavul hipertensiv (fumat, obezitate, colesterolul crescut), tratamentul corespunzator pentru afectiunilor asociate si aducerea hipertensiunii arteriale la valorile normale.
Pentru mai multe detalii urmariti emisiunea „Administrarea tratamentului antihipertensiv” pe www.sanatateatv.ro, la categoria Cardiologie. Interviul este realizat cu dr. Sorin Maximeasa, medic specialist cardiolog, Centrul Gral Medical.
SanatateaTV este prima televiziune online care isi propune sa sublinieze importanta unei vieti sanatoase si a preventiei, dar si sa faciliteze accesul la specialisti pe probleme de sanatate prin realizarea de emisiuni, cu sustinerea unor medici renumiti, dar si a unor personalitati si organizatii din domenii conexe sanatatii.

spot_img