Premiera emotionanta la Constanta. Sambata a fost inaugurat Centrul Medical de Zi „Focus”, destinat copiilor bolnavi de cancer si celor cu boli hematologice cronice, dar si celor diagnosticati cu afectiuni reumatismale. Scopul principal la a”Focus” este diagnosticarea precoce si tratamentul ambulatoriu al copiilor din sud – estul Romaniei.
?Acces la un tratament intr-un loc decent
Centrul Medical de Zi „Focus” este dotat cu echipamente medicale specifice tratamentului micilor pacienti. Spatiul cuprinde doua saloane, cabinete de consultatie, inclusiv pentru sprijin psihologic, locuri de joaca, grupuri sanitare moderne. Copiii stau in centru cateva ore pentru investigatii. In acest rastimp ei au posibilitatea sa se joace, avand la dispozitie tot felul de activitati prin care mai uita oarecum de suferinta. Prin crearea acestui centru, copiii nu mai sunt nevoiti ca pentru analize sa faca drumuri dus-intors de la parter pana la etajul opt al spitalului, acolo unde se afla acum sectia de Oncopediatrie.
Aproape 300 de copii in evidenta spitalului
Statisticile locale privind bolile necrutatoare sunt cutremuratoare, Constanta fiind, dupa cum a mentionat presedintele Asociatiei a”Daruieste Aripi”, Alina Vasea, a”una din regiunile cu cel mai mare numar de copii diagnosticati cu cancer raportat la numarul total de copii”. „La fiecare cinci-sase saptamani noi avem un caz nou de cancer. In acest moment sunt in evidenta aproximativ 70 de copii cu boli oncologice si aproape 200 cu boli hematologice nonmaligne. Din momentul in care copiii primesc aceasta veste ingrozitoare, acest diagnostic, copilaria lor aproape ca dispare. Familiile isi revizuiesc intreaga viata si incepe lungul drum, extrem de complicat si dureros pana la vindecare, daca este posibil. Cancerul este o boala care nu discrimineaza si afecteaza copiii indiferent de statutul socio-economic. Copilul bolnav de cancer care face chimioterapie este pacientul cel mai vulnerabil al acestui spital. De aceea acest centru de zi este extrem de important. Copiii nu se pot lupta singuri cu aceasta boala”, a precizat dr. Adriana Apostol. ??
a”Acesti copii se maturizeaza foarte repede”
La acelasi eveniment au luat parte si supravietuitori ai cancerului, care au multumit cu ochii in lacrimi personalului medical pentru ajutorul lor. a”Atat copilul, care a beneficiat de tratamentul necesar, dar si eu, ca parinte, am avut incurajarile si suportul doamnei dr. Adriana Apostol. Suntem acum in acea lunga perioada de supraveghere a bolii. A fost greu, pentru ca in timpul tratamentului, cand analizele scadeau la minim si trebuia sa urcam la etajul noua pentru control sau pentru o transfuzie, trebuia sa ferim copilul de toate infectiile.
Acest centru este un vis devenit realitate. Este un mare ajutor. Nu stiu daca va dati seama cat de important este ca un copil sa beneficieze de tratament intr-un spatiu adecvat si sa uite pe cat posibil ca este in suferinta. Acesti copii se maturizeaza foarte repede. Nu cred ca va puteti da seama ca un copil de aproape patru ani poate sa vorbeasca atat de clar despre leucocite si despre hemoglobina si sa intrebe daca sunt bune analizele”, a povestit mama unui baietel, pacient al spitalului din 2007.
Marturia unei supravietuiroare: a”Copilaria mi-am petrecut-o la etajul noua”
Carmen, supravietuitoare a cancerului, a rememorat si ea cu multa emotie greul acestei boli nedorite. a”Am …





