Decolarea unui avion, in anul 2050, va semana mai mult cu cea a unei rachete, zborul se va realiza in „stoluri” de avioane, cele din spate profitand de curentii celor din fata, iar aterizarea va fi mult mai scurta si se va baza pe planare, inainte ca nava sa atinga solul.?
Cel putin asa isi imagineaza producatorul de avioane Airbus zborurile viitorului, o strategie care a fost dezvaluita luna aceasta si pentru care, spune compania, inginerii Airbus deja cauta solutii.
Ideea este ca zborurile sa fie mai putin zgomotoase, mai putin poluante si mai rapide, pentru asta trebuind sa fie indeplinite cinci tine.
1. Decolarea nu va mai necesita rularea avionului pe pista, pentru a prinde viteza necesara desprinderii de la sol. In schimb, inginerii Airbus vor ca pistele de decolare sa fie dotate cu rampe cu roti, pe care avioanele vor fi montate si care vor fi propulsate pentru a imprima avionului viteza necesara.
Rampele vor fi alimentate cu energie eco. Dupa desprinderea de la sol, avioanele vor zbura vertical pana la altitudinea de croaziera.
Aceste planuri sunt menite sa minimalizeze consumul de carburant – decolarea este manevra care necesita cel mai mare consum de carburant in cadrul unui zbor. De asemenea, urcarea treptata, folosita in prezent, necesita, iar, cantitati insemnate de carburant, motiv pentru care decolarile viitorului vor fi accelerari verticale.
Singurul inconvenient va fi disconfortul pasagerilor, insa Airbus mizeaza pe faptul ca acestia se vor obisnui, treptat.
2. Avioanele anului 2050 vor fi avioane inteligente, capabile sa colecteze informatii despre starea meteo in timp real si sa calculeze traseul optim pentru a ajunge cat mai rapid din punctul A in punctul B.
Adevarata inovatie va fi, insa, zborul in „stoluri” de avioane. Avantajul va fi faptul ca aeronavele care vor zbura in spatele avionului din varf vor beneficia de reducerea fortei de frecare, datorita curentului creat de prima aeronava. …





