Compania Auto Schunn, partener al producatorului Mercedes-Benz in Romania, continua sa fie punct de studiu si interes pentru cele mai importante institutii de invatamant din tara. Reprezentanta din Arad a companiei a fost vizitata pe 15 octombrie de o delegatie numeroasa de tineri ai Universitatii de Vest „Vasile Goldis”, in cadrul?programului „Saptamana de integrare a studentilor straini”.
„Suntem o companie cu traditie, cu peste 20 de ani in piata auto din Romania. Am pus accent si am incurajat valorile generatiei tinere pentru ca suntem deschisi spre orizonturi noi, spre promovarea unor modele de educatie ca strategii durabile de dezvoltare a societatii. Un exemplu in acest sens este media de varsta a angajatilor nostri care este sub 30 de ani. Colaborarea Auto Schunn cu mediul universitar este o constanta, studentii care studiaza marketingul, stiintele economice, dreptul, precum si mecanica sau electronica, gasesc in diferitele noastre departamente operative, atat un mediu placut pentru practica studenteasca, iar la absolvire, locuri de munca bine platite, intr-o atmosfera de continua formare profesionala”,?a aratat economist Elena Kovacs, managerul general al companiei Auto Schunn Romania.?
Cursantii Facultatii de Medicina, Farmacie si Medicina Dentara din Arad …





