Taxa de poluare aplicata in Romania contravine dreptului Uniunii Europene, a hotarat, joi, Curtea de Justitie a Uniunii, din Luxemburg.
Decizia a fost luata in cadrul procesului deschis de Iulian Nisipeanu, care a inmatriculat in Romania o masina de ocazie cumparata din Germania. Masina avea o capacitate cilindrica de 1597 centimetri cubi si respecta norma de poluare Euro 2, fiind inmatriculata in Germania in 1997.
In 2010, la inmatricularea in Romania, proprietarul a fost nevoit sa plateasca suma de 4.431 de lei, sub forma taxei de poluare. Nisipeanu a insistat ca taxa este contrara dreptului UE si a cerut restituirea sumei platite. Iar Curtea i-a dat dreptate.
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat , daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala”, se arata in decizia Curtii de Justitie a UE.