Candidatul aripii stanga a preluat sefia laburistilor britanici. Jeremy Corbyn a obtinut 59,5% din voturi, dar linia sa politica, apropiata de Podemos sau Syriza, este foarte indepartata de cea care domina partidul de doua decenii, cea a erei Blair.
Desi alegerea lui Jeremy Corbyn era anuntata de sondaje, rezultatul proclamat sambata, 12 septembrie, in apropierea Palatului Westminster, la Londra, a surprins toti observatorii prin amploare. Fapt rar, Corbyn, care a inceput campania ca outsider, a fost ales din primul tur si a obtinut majoritatea in trei colegii de electori – membrii partidului, aderentii din sindicate si simpatizantii care puteau vota dupa plata unei sume simbolice de 3 lire sterline (4,10 euro). Introducerea acestei ultime categorii de electori a asigurat probabil succesul sau, declansand un val de aderare a tinerilor revoltati de inegalitatile crescande si de politica sociala a premierului conservator David Cameron si sedusi de discursul anti-austeritate al lui Corbyn.
Aceasta reforma a schimbat in mod spectaculos structura partidului, slabind puterea pana acum dominanta a deputatilor laburisti, noul lider promitand reconstruirea Partidului Laburist plecand de la baza si de la miscarile sociale.
Corbyn a devenit seful Partidului Laburist cel mai de stanga pe care l-a avut formatiunea dupa anii 1930. Cu cele 59,5% din voturi obtinute, candidatul stangii radicale, veteran al Old-Labour, cel de dinaintea lui Tony Blair (fondatorul New Labour), si-a asigurat un control total al unui partid a carui? mare majoritate a alesilor ii este ostila.
Este o rasucire, un tsunami, o lovitura rasunatoare in plan intern si un cutremur in social-democratia europeana. Pentru unii, este si o periculoasa intoarcere inapoi, sfarsitul tuturor perspectivelor apropiate de revenire la putere pentru Labour. Ideile lui Corbyn -antimonarhist, adeptul renationalizarii cailor ferate si energiei, al dezarmarii nucleare si iesirii din NATO, al taxarii majorate a marilor averi, al gratuitatii universitatilor, etc. -? au revoltat baronii New Labour, care au lansat un front „Anyone but Corbyna” (Oricine, dar nu Corbyn) si au vrut sa suspende primarele.
Tony Blair a prezis „deruta, daca nu anihilarea partiduluia” daca va fi preluat de Corbyn si a recomandat „un transplant cardiaca” celor ale caror inimi bat pentru sexagenar. Dar, puternicele sindicate Unison si Unite au avut si ele? un cuvant de spus.
Sfarsitul erei Blair
Corbyn a mobilizat si electrizat un foarte mare numar de oameni intr-un mod pe care nu l-am mai cunoscut de decenii, recunostea Liz Kendall, adversara lui laburista. Scrutinul deschis organizat pentru desemnarea succesorului lui Ed Milliband, demisionar in seara esecului sau la legislativele din 7 mai, se anunta plictisitor. Dar, s-a transformat in vara intr-un seism pentru establishmentul partidului, dublat de un examen de constiinta colectiv care putea duce la o contra-revolutie: recentrarea operata de Tony Blair incepand din 1994, incununata de succesul electoral ar fi invins definitiv.
Alegerea lui Corbyn este o noua dezavuare pentru fostul premier, care, de doua ori in vara, a facut apel la respingerea candidatului stangii partidului: „Chiar daca ma detestati, va rog nu aruncati Partidul Laburist de la inaltimea falezeia”. Larg respins din cauza angajamentului sau in razboiul din Irak, fondatorul New Labour nu a facut decat sa intareasca „Corbynmaniaa”.
Scepticism si temeri
Incapacitatea laburistilor de a se reinnoi dupa Blair si de gasire a tonului just fata de politica de austeritate drastica, impusa dupa 2010 de David Cameron, explica nauceala majoritatii liderilor partidului. In timp ce Labour accepta unele taieri ale bugetelor sociale si apara o versiune mai putin brutala a austeritatii, …
