Dacia a anutat ca, incepand din 24 martie, modelul Sandero poate fi comandat si in varianta de motorizare diesel. Pretul de pornire al acestei versiuni este de 8.950 (TVA inclus) si 3 ani garantie sau 100 000 de km. Sandero diesel 1.5 dCi este disponibil in doua versiuni de motorizare de 70 CP si 85 CP.
Pentru Dacia Sandero diesel sunt diponibile patru versiuni de echipare:
„Ambiance” dispune de motorul care dezvolta 70 CP. Aceasta versiune beneficiaza de ABS cu AFU, airbag sofer, bare de protectie vopsite integral in culoarea caroseriei si pre-echipare radio. Pretul pentru aceasta varianta de echipare este de 8 950 euro.
Versiunea „Preference” ofera in plus fata de „Ambiance”, airbag frontal pasager (cu deconectare manuala), directie asistata, inchidere centralizata, geamuri electrice fata si radio CD 2×15 W cu panou detasabil. Optional, sunt disponibile vopsea metalizata, proiectoare ceata si airbag-uri laterale fata. „Preference” poate fi achizitionata la un pret de 9 650 euro (1.5 dCi 70 CP) si 10 100 euro (1.5 dCi 85 CP).
Versiunea „Laureate” reprezinta mijlocul de gama in privinta echiparilor. In plus fata de „Preference” sunt disponibile: aer conditionat, baghete laterale in culoarea caroseriei, computer de bord cu 5 functii, dar si radio CD cu 4×15 W cu panou detasabil. Optional, se poate alege vopsea metalizata, airbag-uri laterale fata, geamuri electrice spate si jante din aluminiu. „Laureate” este comercializata la preturi situate intre 10 550 si 11 000 pentru cele doua tipuri de motorizari.
„Prestige” este versiunea de top a gamei. Principalele echipamente suplimentare fata de versiunea „Laureate” sunt: jante din aluminiu, volan imbracat in piele, tapiteria si interiorul bej, geamuri electrice spate si radio CD cu MP3. Clientii pot alege, optional, vopsea metalizata si airbag-uri laterale fata. Aceasta versiune poate fi achizitionata la un pret de 11 050 euro pentru motorul 1.5 dCi 70 CP si 11 500 euro pentru motorul 1.5 dCi 85 CP.