Inaintea Summit-ului UE-China, care a avut loc la Beijing saptamana trecuta, au fost exprimate punctele de interes ale Uniunii Europene privitoare la relatiile cu China. Foarte putine dintre acestea se regasesc in „liniile directoare” publicate de Forumul de Cooperare dintre Statele Europei Centrale si de Est (ECE) si China. Surprinde absenta oricarei referiri la drepturile omului si statul de drept.
La capatul summit-ului de saptamana trecuta, gazduit de premierul Li Keqiang, nu a fost dat publici?tatii un document comun, ci o declaratie seaca, din care cel mai important fragment este urmatorul: „Cele doua parti au schimbat puncte de vedere asupra parteneriatului strategic, evolutiilor interne si economiei, comertului si relatiilor de inves?titii, cooperarii bilaterale problemelor inter?nationale si globale in discutii comprehensive si sincere privind toate subiectele de interes pentru ambele parti.
China si UE au anuntat lansarea negocierilor asupra Acordului China-UE privind investitiilea”. Sublinierea din urma ne apartine, pentru ca este relevanta in contextul discutiilor privind miliardele in investitii chineze care sunt pe cale sa inunde Romania. Negocierile abia au fost convenite, iar de ele se ocupa Comisia Europeana. Acordurile bilaterale trebuie sa respecte reglementarile europene in materie de transparenta si compe?titie.
Care au fost insa „subiectele de interes” pentru UE? Aflam din comunicatul Comisiei, publicat cu o zi inaintea Summit-ului de la Beijing: „Comert si investitii, accesul pe piete, drepturile omului, inovatie, urbanizare, buna guvernare si stat de drept, agricultura, energie, schimbarile climatice, mediu si schimburi interumane”.
Scopul negocierilor privind acordul amintit este precizat foarte clar: „Sa creasca fluxul de investitii prin reducerea barierelor care impiedica inves?titiile in China, prin imbunata?tirea protectiei inves?titiilor reciproce si prin oferirea investitorilor europeni a unui mai bun acces pe piata chineza cu mai multa certitudine legala”.
Niciuna dintre aceste preocupari nu se regaseste in „liniile directoare” ale Summit-ului ECE-China de la Bucuresti. In materie de investitii – tema ultimelor zile – „liniile directoare” afirma ca partile isi propun „sa se opuna in mod categoric oricaror forme si manifestari de protectionism, sa lucreze pentru promovarea reciproca a investitiilor si sa intensifice si imbunatateasca cooperarea economica si comerciala, incercand, in acelasi timp, sa atenueze actualele dezechilibre ale acesteia. Sa desemneze si sa anunte anul 2014 ca Anul Promovarii Investitiilor si Afacerilor China-ECE si in acest cadru: 1. sa organizeze o reuniune ministeriala China-ECE pentru promovarea cooperarii economice si comerciale (a??); 6. sa organizeze un Forum de investitii chineze in Republica Ceha; 7. sa stabileasca un mecanism de legatura pentru agentiile de promovare a investitiilor; 8. sa sprijine infiintarea unei asociatii China-ECE a camerelor de comert, la care sa participe camerele de comert din China si ECE, pe baza de voluntariat”.
Nu poate fi mai clar ca, la Bucu?resti, China a incercat sa fure startul negocierilor cu UE, promitand est-europenilor investitii chineze, si ca aceste state, ametite de cifrele pronun?tate de Li Keqiang, au facut jocul Chinei pana acolo incat sa-i considere pe chinezi un fel de dumnezei ai investitiilor, asa cum a facut Victor Ponta ieri, cand a declarat ca „iti dau, dar nu iti ?baga in traista”. Din punctul de ?vedere al accesului pe piata chineza, singura deschidere pe care a enuntat-o Li a fost aceea privind investitiile pe piata tertiara a serviciilor si de aici si prevederea privind IMM-urile din „Linii”.
Ca este vorba despre o deschidere unidirectionala a Europei de …





