De ce reformele din Educatie nu reusesc sa opreasca abandonul scolar in Romania

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cifrele abandonului scolar au variat extrem de putin in ultimii zece ani, desi Romania si-a asumat sa il reduca la aproape jumatate. Ministrul Educatiei a propus o prima masura de combatere a fenomenului, dar este un pas mic pentru o problema extrem de complexa.
Ministerul Educatiei a fost condus in ultimul deceniu de zece oameni. Unii s-au aflat in fruntea institutiei pentru foarte putin timp: Emil Boc si-a asumat si functia de ministru al Educatiei in timp ce era premier, iar Ioan Mang a fost prins ca plagiator si nevoit sa renunte la post dupa numai o saptamana. Toti au promis reforme in sistemul de invatamant, iar in 2011 a aparut o noua lege a Educatiei. Dar unele cifre au ramas constant negative.
Peste statele din regiune
Potrivit datelor Eurostat consultate de catre „Romania liberaa”, in anul 2005, 19,6% din romanii cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani absolvisera cel mult ciclul gimnazial si nu se aflau prinsi in nicio alta forma de invatamant. De altfel, in ultimii zece ani, acesta a fost un procent care a variat putin, cu un minim de 16% in anul 2009, care a urcat la 19,3% in 2010 si a coborat la 17,8% in anul 2012, pentru ca in 2014 ponderea romanilor cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani care au absolvit cel mult ciclul gimnazial sa fie de doar 18,1%. Aspect care arata ca abandonul scolar din ultimii zece ani nu a depins de reforme, el stabilizandu-se in jur de 18 procente, cu mici variatii. Spre comparatie, Romania sta mai bine in raport cu foarte putine state membre ale Uniunii Europene: pentru aceeasi categorie de varsta mai sus mentionata abandonul scolar este mai mare decat in Romania doar in Spania (23%) si Islanda (20%).
Un procent mai mic de abandon scolar se inregistreaza in state precum: Marea Britanie – 11,8%; Slovacia – 6%; Slovenia – 4%; Polonia – 5%, Ungaria – 11%, Italia – 15%, Grecia – 9%; Bulgaria – 12%.
Clasa a IX-a, obligatorie
Problematic este faptul ca Romania si-a propus sa reduca aceasta pondere de 18,1% a tine?rilor care au absolvit ciclul gimnazial cu 7% pana in anul 2020 pentru a ajunge la 11,3%. In acest context, actualul ministru al Educatiei a luat primele masuri timide pentru micsorarea acestui procent.
„O pierdere majora o avem la …

spot_img