Decizie Senat: Romanii cu credite in valuta le-ar putea converti in lei fara comisioane

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Propunerea legislativa, initiata de deputatul PSD Ana Birchall, va merge spre dezbatere si in Camera Deputatilor, inainte sa devina lege.
Senatul Romaniei a adoptat propunerea mea legislativa privind dreptul consumatorilor de a solicita conversia creditelor din monede straine in moneda nationala, fara garantii suplimentare sau alte comisioane. Este o victorie. Consumatorii de credite din Romania care au contractat credite in monede straine, spre exemplu in franci elvetieni, au trecut printr-un adevarat cosmar din cauza fluctuatiilor cursului de schimb valutar. Ratele au crescut exponential, astfel incat foarte multi romani au ajuns chiar in imposibilitate de plata, fiind astfel supusi riscului executarilor silite”, a declarat deputatul PSD, potrivit Agerpres.
„Esenta acestei propuneri legislative vizeaza dreptul consumatorilor de buna credinta, persoane fizice sau juridice, de a putea solicita conversia creditelor in moneda nationala. Creditele neperformante si ratele restante la banci au ajuns o problema sociala in Romania si mi se pare echitabil ca toti romanii impovarati de majorarea ratelor bancare datorate cresterii cursului de schimb valutar sa poata opta pentru conversia creditelor fara costuri suplimentare, comisioane sau garantii aditionale”, a declarat Ana Birchall la sustinerea proiectului de lege in cadrul Comisiei pentru buget din Senat.
Aceasta a precizat ca isi exprima speranta ca si sistemul bancar va continua sa sustina adoptarea si aplicarea acestui proiect legislativ. Senatul este prima camera sesizata in cazul proiectului respectiv.

spot_img