Demisii in masa la Departamentul Sport al TVR

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Radu Naum, Emil Gradinescu, Bogdan Cosmescu, Anda Banu si Alexandru Sabau si-au dat demisia, in aceasta saptamana, din functiile pe care le detineau in cadrul Departamentului Sport al TVR, a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Todan, directorul departamentului.

Radu Naum era redactor-sef al Redactia Stiri Sportive, Emil Gradinescu si Bogdan Cosmescu – comentatori sportivi, iar Anda Banu si Alexandru Sabau – reporteri.

Potrivit unor surse, reprezentantii trustului Intact i-au oferit lui Radu Naum pozitia de sef peste operatiunile sport din cadrul GSP TV, Antena 1 si Antena 3.

In plus, trustul de presa negociaza in prezent cu Emil Gradinescu si Bogdan Cosmescu, care ar urma sa comenteze meciurile de fotbal difuzate de GSP TV.

Contactat de MEDIAFAX, Emil Gradinescu a confirmat, la inceputul lunii iulie, existenta unor „discutii” cu reprezentantii Intact.

„Nu am semnat nimic, nu este vorba de negocieri, au fost simple discutii. Nimic concret”, a declarat atunci Gradinescu.

Pe de alta parte, la momentul respectiv Radu Naum nu a dorit sa comenteze informatiile.

La aceste demisii se adauga plecarea din TVR a lui Vlad Enachescu, care va modera, incepand din 26 iulie, emisiunea „Minutul 91” la Realitatea TV, el fiind in discutii cu trustul Realitatea Media si pentru preluarea functiei de director executiv al televiziunii cu profil sportiv Telesport.

„Voi incepe emisia la Realitatea TV pe 26 iulie, fiind moderator si realizator al emisiunii „Minutul 91″. Emisiunea se va difuza in fiecare sambata si duminica, dupa etapa”, a declarat Vlad Enachescu pentru MEDIAFAX.

Vlad Enachescu a precizat ca a semnat cu Realitatea TV un contract cu clauze de performanta.

„Am semnat pentru un sezon. O sa vedem ce se va intampla. Este un contract foarte ok, cu clauze de performanta si profesionalism”, a spus Enachescu, precizand ca suma primita in schimbul serviciilor lui la trustul Realitatea Media este „confidentiala”.

In prezent, Enachescu este in proceduri de incheiere a contractului cu TVR, unde detine functia de redactor-sef al Redactiei Emisiuni si Transmisiuni din cadrul Departamentului Sport.

„Sunt in proceduri. Toata lumea a fost intelegatoare. O sa mai lucrez la TVR pe perioada Olimpiadei, o sa-mi termin lucrurile, asa este frumos. Dar o sa merg probabil o perioada in paralel, avand in lucru si proiectele de la Realitatea”, a explicat Vlad Enachescu.

El si-a motivat plecarea din TVR ca fiind „un nou pas” in cariera. „Am 13 ani si jumatate de TVR, a fost foarte frumos si atractiv. Acum am vrut sa incerc altceva”, a sustinut Vlad Enachescu.

Totodata, el negociaza cu Realitatea Media si preluarea functiei de director executiv al televiziunii sportive Telesport, cumparata in luna martie de grupul controlat de Sorin Ovidiu Vantu.

„Este foarte probabil ca voi fi si la Telesport implicat, probabil un soi de director executiv al canalului”, a mai spus Enachescu.

Surse din TVR au declarat, pentru MEDIAFAX, in iunie, ca Televiziunea Romana face prospectiuni in piata media pentru recrutari consistente de oameni pentru Departamentul Sport, urmand ca dupa Campionatul European de Fotbal sa se organizeze si un casting pentru descoperirea de noi vedete de profil.

spot_imgspot_img