Sapaturile realizate la templul Maya Devi din Lumbini au permis descoperirea vestigiilor unei structuri din lemn, pana atunci necunoscuta, care fost datata stiintific in secolul al VI-lea i.e.n., a anuntat arheologul Robin Coningham de la Universitatea Durham din Marea Britanie, scrie Mediafax.
„Este o descoperire majora”, a adaugat coordonatoul sapaturilor, realizate in colaborare cu nepalezul Kosh Prasad Acharya, intr-o conferinta telefonica organizata de National Geographic Society la Washington.
„Avem dovada celui mai vechi sanctuar budist din lume, iar dovada arata faptul ca acel sanctuar era construit in jurul unui copac”, a adaugat arheologul.
Potrivit traditiei budiste, Siddharta Gautama, devenit apoi Buddha, s-a nascut la Lumbini, in timp ce mama lui insarcinata se afla pe drum pentru a merge la parintii ei. Ea ar fi strans ramurile unui copac in timpul nasterii.
Arheologii au descoperit astfel, efectuand sapaturi sub un templu din caramida, …





