de Anca SIMINA Publicat la: 27.01.2015 09:57 Ultima actualizare: 27.01.2015 10:16
„Am acceptat sa finantez partidul si actiunile sale pentru a-mi facilita sprijinul politic si a-mi mentine functia de ministru”. Este crezul unui ministru care isi evalueaza la 5 milioane de euro contributia personala la o campanie prezidentiala in dreptul careia s-au declarat oficial venituri de un milion si jumatate de euro si cheltuieli de 2 milioane. Imaginea finantarii campaniilor, asa cum a fost reconstituita de fostul ministru PDL Gabriel Sandu, in conditiile anchetarii sale de catre DNA, arata din nou ca in Romania rapoartele financiare oficiale ale partidelor sunt doar un simulacru, realitatea banilor investiti electoral construindu-se in jurul modelului „recuperatorului” de la stat, in sume de sute de ori mai mari. In seria editoriala „Tu sii ce mai fac banii tai?”, Gandul a calculat, in septembrie 2014, ca fiecare contribuabil din Romania platea in mod transparent 1 leu pe an pentru sustinerea partidelor politice prin subventia oficiala. In realitate, numai din comisioanele percepute in contractele locale cu statul, in medie de 10-30%, suma ajungea la acel moment sa fie de 107 de ori mai mare. Pana la finalul anului, partidele si-au „tras” in acest fel 145 de lei din partea fiecarui salariat. Doua noi dosare penale instrumentate in aceasta saptamana demonstreaza ca, in conditiile unei legi subrede si ale unei „culturi” a ocolirii constante a sistemului oficial de finantare, suma extrasa fortat din partea fiecarui platitor de taxe creste constant. Inainte ca finantarea partidelor sa fie miercuri subiect al consultarilor de la Palatul Cotroceni, Gandul reconstituie astazi situatiile concrete de „scurgere” a banilor electorali, datorita fisurilor legii, pe care le-a demonstrat pe parcursul campaniei prezidentiale.
Trei anchete penale, avand ca titulari un fost ministru (Gabriel Sandu, ex-PDL), un judecator la Curtea Constitutionala (Toni Grebla, fost senator PSD) si un deputat (Iulian Iancu, PSD) descriu, in linii mari, aceeasi schema. Aflat in campanie electorala, politicianul primeste de la afise „la negru” la transport pentru militanti nefacturat la partid si la „comisioane” ilegale din marile contracte cu statul. Ajuns la putere, ii numeste in functii din subordinea sa, nu pe criterii profesionale, ci politice, pe cei fata de care are astfel de datorii, propagand modelul in judete, pana in comune. Altora, mici sau mari oameni de afaceri, le faciliteaza autorizatii preferentiale, in detrimentul concurentei, sau contracte cu statul.
„Beneficiile” merg de la cateva zeci pana la cateva milioane de euro recuperati din bugetele locale sau nationale. Banii de campanie circula, in acest timp, pe trasee invizibile, Autoritatea Electorala Permanenta, subdimensionata, avand, potrivit legii la zi, dreptul sa urmareasca in campanie doar registrele contabile din luna premergatoare alegerilor, iar in acestea sa verifice doar provenienta veniturilor, nu si urma cheltuielilor. Contractele incheiate in numele partidului intre companii private sau de stat care nu apar, in final ca sponsori, ca si comisioanele ilegale ale contractelor cu statul au fost, in ultimii 25 de ani, subiectul a 9 dosare penale, doua instrumentate in prezent in legatura cu campania PDL pentru alegerile prezidentiale din 2009 si cu cea a PSD pentru parlamentarele din 2012.
Inainte ca finantarea partidelor sa fie miercuri subiect al consultarilor de la Palatul Cotroceni, Gandul reconstituie astazi situatiile concrete de „scurgere” a banilor electorali, datorita fisurilor legii, pe care le-a demonstrat pe parcursul campaniei prezidentiale.
Cinci cai netransparente prin care se evapora banii
1. Lansarile candidatilor. Facute cu cateva saptamani inainte de prima zi oficiala din campania electorala, cheltuielile de lansare nu exista in rapoartele financiare oficiale ale partidelor. Legea obliga candidatii sa declare doar ce au primit si au cheltuit in campanie, strict cu 30 de zile inainte de data alegerilor.
O adevarata festivitate omagiala in cazul lui Victor Ponta, un miting de proportii in cel al lui Klaus Iohannis si un mars cu 5000 de participanti, asa cum a aratat „Operatiunea poseta si ghiozdanul” a Elenei Udrea au pus in circuit, intr-un calcul rezumat al costurile vizibile de chirie, de amenajare a scenei, de promovare cu tricouri, bannere si pliante electorale, de la 50.000 de euro la 200.000 de euro fiecare. Alte cateva zeci de mii (in jur de 20.000 de euro in cazul partidelor mari) au fost „diurna” si pachetele impartite in loc de masa, costurile de transport, suportate de fiecare filiala, ramanand si azi necunoscute. Un indiciu ofera DNA, in cazul „Iancu”: pentru doar 125 dintre militantii pe care ii adusese cu doi ani inainte, tot la Arena Nationala, pentru lansarea candidatilor USL la alegerile parlamentare, deputatul angajase o firma de transport din Onesti care a facturat, pentru drumul dus-intors, 10.000 de lei. S.C. TRANSMOLDOVA S.R.L. nu a emis insa factura pentru PSD, ci pe numele unei alte companii, S.C. ENERGOMONTAJ IEA – SUCURSALA BUCURESTI S.A., care avea contracte cu statul prin Transelectrica, la care Iancu are fir direct, prin directorul general numit politic. La mitingul PSD au aprticipat, in 2012, ca si in 2014, 70.000 de oameni, adusi cu autobuze din toata tara.
Nici ENERGOMONTAJ IEA, nici TRANSELECTRICA nu apar in 2012, printre sponsorii publicati de PSD, in mod transparent, in Monitorul Oficial.Modelul „Iancu”. Autobuzul de partid platit indirect de stat. Grafic Gandul
Criticata de Grupul Statelor impotriva Coruptiei (GRECO) care a analizat legislatia legata de finantarea partidelor in Romania, ideea existentei acestor „terti”, fie companii private, fie ONG-uri asociate netransparent partidelor care le preiau cheltuielile fara sa le apara in lista sponsorilor, a incercat sa fei corectata in 2012 de Autoritatea Electorala Permanenta printr-un proiect de lege blocat insa prin decizie politica. Proiectul s-a aflat in dezbatere publica pe site-ul AEP si a fost apoi inaintat Guvernului, fara insa sa se ia o decizia de a fi transmis Parlamentului pentru dezbatere si vot.
2. Strangerea de semnaturi. Ca si lansarea candidatilor, strangerea celor 200.000 de semnaturi sau mai mult, cu costuri importante, ocoleste registrele financiare ale partidelor intrucat are loc cu cateva luni inaintea campaniei electorale. Rezultatul: o cheltuiala de 2 lei pe semnatura, de 50.000 de euro la fiecare 100.000 de semnaturi, asa cum calculeaza un fost candidat in alegeri, trece pe langa orice bilant financiar de campanie. Mare parte din decont il face insa statul, printr-o metoda patentata de partidele mari pe care un insider de campanie a descris-o detaliat, pentru Gandul: „Celor implicati in strangerea de semnaturi li se promite, de regula, ca vor fi pusi in sectii in ziua votului. Legal, partidul poate sa aiba un singur om pe sectie, dar un partid mare cumpara si locurile alocate unui partid mic”. In indemnizatiile celor 130.000 de membri politici ai sectiilor de votare se varsa 10 milioane de euro la alegerile prezidentiale din acest an. Sunt cate 2 euro din partea fiecarui salariat din Romania. Detalii AICI.
Numai la alegerile prezidentiale, cei 14 candidati au rasturnat in fata scarilor Salii Palatului, la sediul BEC, 7.021.660 de semnaturi, echivalentul a peste 3,5 milioane de euro. Klaus Iohannis – 2.210.000. Victor Ponta – 2.195.357. Elena Udrea – 381.902. Teodor Melescanu – 364.840. Monica Macovei – 328.745. Calin Popescu Tariceanu – 279.160. Kelemen Hunor – 265.670. William Brinza – 253.858, Gheorghe Funar – 239.606. Dan Diaconescu – 237.230, Constantin Rotaru – 235.268. Corneliu Vadim Tudor – 226.815. Szilagyi Zsolt – 217.369. Mircea Amaritei – 215.840.
3. Consultantii si sondajele. In aceeasi categorie a cheltuielilor extra-campanie intra, in acceptiunea partidelor, si cheltuielile pe care le fac cu strategii electorali ori cu sondajele pe care si le comanda constant cu multe luni inaintea scrutinelor decisive. Contractati si cu un an inaintea alegerilor, consultantii de campanie sunt rareori platiti in mod oficial de partid, iar cheltuielile de consultanta sunt declarate doar partial, in luna electorala.
In 2014, social-democratii au incheiat pentru campania prezidentiala a lui Victor Ponta un contract-cadru cu firma „270 Strategies” a consultantului american Mitch Stewart. In contract nu apare o suma fixa de plata, dar suma finala poate ajunge pana la „sapte cifre” in functie de serviciile facturate pe parcurs, au declarat pentru Gandul surse din conducerea PSD. Potrivit unor surse politice, prin intermediul lui Sebastian Ghita, Victor Ponta a primit insa in campanie si sfaturi de la Tal Silberstein, cel care i-a consiliat in trecut pe Adrian Nastase (in 2004) si pe Traian Basescu (in 2009), fara a avea contract direct cu acesta. Tariful lui Silberstein in 2009 a fost de 4500.000 de euro.
Totodata, PSD-istii au platit in ultimii ani lunar, pentru mesajele zilnice oferite de consultanti staff-ului partidului, cate 2000 de euro catre firma Politic Blueprint a sotilor Dan si Dana Sultanescu, dincolo de costurile pentru sondajele de opinie efectuate de CCSI, parte a Fundatiei Multimedia pentru democratie locala, o ONG condusa de Dan Sultanescu si infiintata de al doilea strateg de imagine al lui Victor Ponta, Bogdan Teodorescu.
Klaus Iohannis, de cealalta parte, a lucrat cu Felix Tataru (GMP), nici in acest caz neexistand un contract intre PDL si GMP Advertising. Liberalii si-au facut sondajele cu CCSCC, o casa de sondare a opiniei publice din Cluj-Napoca contractata prin intermediul lui Dan Mihalache, si prin CSOP, institutul cu care PDL lucreaza constant. Detaliile complete despre contractele de consultanta si costurile de sondare a opiniei publice practicate in campania pentru prezidentiale AICI si AICI.
4. Tiparnitele de partid, conectate la contracte cu statul. Pentru milioanele de afise, de flyere, de brosuri, de tricouri imprimate si de pliante, partidele au apelat fie la mari furnizori traditionali, fie la mici tiparnite din tara. Ammo Print, tipografia care a pus numele lui Adrian Nastase si in 2004, intr-un lot de tiparituri dupa „Trofeul Calitatii”, a fost furnizorul PSD si al PLR, partidul din spatele lui Calin Popescu Tariceanu; la ACL, a venit cu afisele Costica Canacheu, deputat PDL si proprietar la Nei Co Grup, tipografie conectata in trecut la contracte cu statul.
Grosul materialelor de campanie, de la bannere la mesh-uri cat fatada unui bloc, s-a facut insa in judete, pe cheltuiala unor sponsori locali care le comanda, in multe cazuri, ocolind partidul in al carui folos sunt facute. O reteta uzuala prin care costurile reale de campanie sunt ascunse o reprezinta facturile subdimensionate. „Eu comand si primesc 10.000 de tricouri, dar pe factura pun 1000. Restul le trec pe caiet si cand vine vremea ma platesc intr-un fel sau in altul”, a explicat pentru Gandul un lider de filiala cum ajung registrele oficiale sa fie complet diferite de realitatea de campanie. In final, rapoartele sunt analizate de Autoritatea Electorala permanenta insa incalcarea legii, si daca se depisteaza, organizatia de partid este sanctionata simbolic: cu o amenda intre 5.000 si 25.000 de lei.
Cazul „Grebla”, instrumentat in prezent de DNA cu ramificatii in finantarea campaniei electorale a PSD pentru alegerile parlamentare din 2012 este unul dintre exemplele la vedere despre un lot de 20.000 de afise electorale netrecute prin niciun registru financiar de partid care s-au transformat ulterior in moneda pentru cumparare de trafic de influenta. Nici Ion Bircina, nici firmele sale nu apar, in 2012, printre sponsorii publicati de PSD, in mod transparent, in Monitorul Oficial.
Modelul „Grebla”. Afise electorale la negru contra influenta. Grafic Gandul
Alta reteta este campania pe datorie. In 2009, partidele au angajat numai in luna de campanie cheltuieli restante de 17.141688 de lei, nu mai putin de 4 milioane de euro in cazul carora nicio autoritate nu a verificat ulterior in ce masura sau sub ce forma au fost ele platite. O parte dintre acesti bani au fost recuperati in instanta, alte …
