de Leila Bolat Publicat la: 06.03.2014 12:50 Ultima actualizare: 06.03.2014 12:51
Diario El Argentino a notat, joi, facand o confuzie in titlu, ca in meciul amical de miercuri seara reprezentativa Argentinei a avut o prestatie slaba si a terminat la egalitate cu Romania, „la Budapesta”.
„Argentina a jucat prost si a terminat la egalitate cu Romania la Budapesta”, a titrat diarioelargentino.com.ar. „Selectionata argentiniana a remizat ieri seara, scor 0-0, cu Romania, intr-un amical disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, avand o prestatie care a fost initial mai proasta, iar apoi s-a imbunatatit, si cu siguranta a provocat ingrijorarea selectionerului cu privire la unele aspecte”, a mentionat sursa citata, notand de aceasta data corect numele capitalei Romaniei.
Jurnalul El Dia scrie ca reprezentativa Romaniei a fost ordonata in prima repriza si a jucat intr-un sistem care a „taiat circuitul creativ dintre Lionel Messi si Fernando Gago si Angel Di Maria”. „Remiza fara goluri in fata Romaniei a fost rezultatul unei prestatii ingrijoratoare a nationalei. Echipa Argentinei nu a avut o seara buna in recele Bucuresti sau cel putin se spera ca a fost doar o zi proasta, pentru ca nu a functionat aproape niciun compartiment. Singurul aspect pozitiv a fost prestatia buna a portarului Sergio Romero, care a stiut sa faca fata atacurilor romanilor”, a adaugat El Dia.
„Departe de cel mai bun nivel al sau, Argentina nu a putut sa invinga Romania”, a titrat si elesquiu.com. „Desi a fost doar un amical, impresiile de dupa meci nu sunt deloc pozitive. Argentina a remizat, scor 0-0, la Bucuresti, cu Romania, care nu s-a calificat la Cupa Mondiala. Pe parcursul jocului, echipa a fost dezorientata si a avut probleme in toate compartimentele”, mentioneaza sursa citata.
Edicionnacional.com considera de asemenea ca argentinienii nu au avut o prestatie buna pe Arena Nationala: „Nationala a remizat in ultimul meci dinaintea anuntarii de catre Sabella a listei pentru Cupa Mondiala. Echipa nu a avut …





