DINAMO-STEAUA, sanctiuni dure dupa meci. Clubul Dinamo a primit amenda 50.000 de lei, iar suporterii au dosare penale
de Departamentul Publicat la: 11.05.2013 11:31 Ultima actualizare: 11.05.2013 11:32
Foto: Bogdan Iordache // MEdiafax
Clubul Dinamo a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu 50.000 de lei dupa derbiul cu Steaua, pentru ca nu a luat masuri pentru interzicerea introducerii si folosirii in arena sportiva de materiale pirotehnice, iar cinci suporteri s-au ales cu dosare penale deoarece au aprins torte si petarde.
“Pentru ca nu au luat masurile necesare cu privire la interzicerea introducerii si folosirii in arena sportiva de materiale pirotehnice de catre suporterii participanti la evenimentul sportiv, clubul F.C. Dinamo Bucuresti a fost sanctionat cu amenda in valoare de 50.000 lei in conformitate cu prevederile art. 10, alin. 2, lit. b din Legea 4/2008”, arata, sambata, Jandarmeria Capitalei intr-un comunicat de presa.
Si firma de securitate a fost amendata cu 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Planului de Actiune aprobat de Unitatea de Jandarmi.
Cinci suporteri au fost condusi la sectia de politie, pentru ca ar fi folosit materiale pirotehnice, fapta pentru care risca inchisoare de la doi la cinci ani si interzicerea accesului la competitiile sau jocurile sportive pe o perioada de la unu la trei ani.
Totodata, au fost date 17 amenzi, in valoare totala de peste 7.000 de lei, pentru vanzare de bilete la suprapret, intrarea “in stare vadita de betie” in arena sportiva si consum de bauturi alcoolice in locuri publice., a precizat Janarmeria Capitalei.
Potrivit sursei citate, imediat dupa inceperea meciului de fotbal dintre Dinamo si Steaua, la adapostul bannerelor de dimensiuni mari aprobate de organizatorul desfasurarii partidei, au fost aprinse de catre suporterii echipei Steaua, dispusi in peluza Sud, torte si petarde, unele dintre acestea fiind aruncate inspre suprafata de joc si tribuna I.
In minutul 32 al partidei din zona peluzei Nord au fost aruncate catre suprafata de joc mai multe obiecte de mici dimensiuni, fapt ce a dus la intreruperea meciului de catre arbitru.
“Pentru reluarea partidei, avand in vedere din nou lipsa de reactie a agentilor firmei de securitate, a fost nevoie de realizarea unor cordoane de jandarmi intre suporterii dispusi la incidenta dintre peluza Nord …