Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) va aloca, in 2010, suma de 150 de milioane de lei pentru reabilitarea termica a 7.200 de apartamente incepute in 2009 si demararea lucrarilor la alte 7.200 de apartamente, a declarat, marti, ministrul de resort, Elena Udrea, la audierile din Comisiile reunite pentru administratie publica din cele doua Camere ale Parlamentului, noteaza Agerpres.
„”Avem un buget de 150 milioane lei alocat pentru continuarea lucrarilor de reabilitare termica pentru 7.200 de apartamente, echivalentul a 80 de blocuri, si demararea de noi lucrari pentru alte 7.200 de apartamente””, a afirmat Udrea.
Aceasta a adaugat ca, in cursul anului trecut, au fost reabilitate termic 25.000 de apartamente.
Elena Udrea a adus in discutie si alocarea bugetara pentru constructia de sali de sport, estimata la 194,868 milioane lei.
„”Vrem sa construim 10 noi sali de sport si sa finalizam alte 51 incepute in anii anteriori. Pentru acest program, vom aloca suma de 194,868 milioane lei. De asemenea, avem in plan constructia unui complex sportiv in Costinesti, pentru a oferi tinerilor care vin in concediu si alte posibilitati de recreere””, a precizat ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Din programul de investitii prezentat de Elena Udrea a reiesit ca, in 2010, vor mai fi derulate programe in valoare de circa 500 milioane de lei pentru: constructia de locuinte sociale implementate de unitatile administrativ-teritoriale (30 milioane lei – 1.100 apartamente), constructia de locuinte sociale pentru chiriasii evacuati din casele retrocedate (40 milioane lei), constructia unui numar de 11 camine culturale noi si reabilitarea altor 22 (50 milioane lei), continuarea lucrarilor de construire a 22 de bazine de inot (50 milioane lei), asfaltarea si pietruirea drumurilor de interes local (321 milioane lei) si consolidarea a noua cladiri multietajate (opt milioane de lei).
Un alt program promovat de MDRT, pentru care va fi alocata suma de sapte milioane de lei, se refera la constructia a 300 de case pentru rromi.
In ceea ce priveste turismul, Elena Udrea a amintit despre programul de marketing si promovare a zonelor turistice, menit sa imbunatateasca imaginea Romaniei, pentru care sunt alocate, din bugetul MDRT, 21 milioane de lei, dar si despre programul de dezvoltare turistica privind sustinerea turismului intern, a carui alocare bugetara se ridica la aproape 180 de milioane de lei.
Ministrul Dezvoltarii a punctat ca, in ceea ce priveste turismul montan, se are in vedere constructia a doua noi statiuni de schi, in judetele Bihor si Hunedoara.
Noua mii de locuinte ANL ar putea fi achizitionate, in 2010, prin Programul „Prima Casa”, iar cu banii obtinuti pot fi construite alte imobile noi pentru tineri, a declarat, marti, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, in timpul audierilor din comisiile reunite pentru administratie publica, din Camera Deputatilor si Senat, completeaza NewsIn.
„”Exista 9.000 de locuinte ANL care ar putea fi vandute in decursul anului 2010, iar cu banii obtinuti am putea incepe constructia altora noi. Pentru a facilita cumpararea de locuinte ANL in 2010, acestea ar putea fi introduse in programul „Prima Casa”, astfel incat cei care doresc sa cumpere si indeplinesc conditiile programului sa o poata face””, a afirmat Udrea.
Potrivit ministrului, suma alocata initial pentru construirea de noi locuinte ANL – 187 milioane lei – ar putea fi redirectionata catre programul de reabilitarea termica sau spre alte programe de interes.
Bugetul pe 2010 al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, in valoare de 2.078.966.000 lei, a fost avizat marti in unanimitate de comisiile reunite de administratie publica ale Senatului si Camerei Deputatilor, completeaza NewsIn.
Ministrul de resort Elena Udrea a precizat faptul ca acest buget este cu 31% mai mic dupa ultima rectificare, adica fata de bugetul initial al celor doua ministere, al Turismului si al Dezvoltarii Regionale, si cu 38% mai mic decat bugetul initial al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei de anul trecut.
„Sper intr-o colaborare asa cum a inceput inca de la audierile mele pentru functia de ministru”, a mai afirmat Elena Udrea.
Comisia pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic a Camerei Deputatilor si Comisia pentru administratie publica, organizarea teritoriului si protectia mediului a Senatului au dat un aviz favorabil, iar raportul urmeaza sa fie elaborat de comisiile de buget-finante.





