Trecutul ne ajunge din urma. De data asta e vorba de copiii anilor „90, dati in adoptie internationala. Azi, isi cauta parintii biologici. O romanca din Irlanda, Ileana Cunniffe, a lansat, in ianuarie 2015, o platforma de socializare dedicata celor care vor sa-si cunoasca radacinile. A fost asaltata deja de sute de cazuri. Nu-i de mirare. Statisticile oficiale spun ca intre 1994 si 1999 au fost date spre adoptie internationala 10.585 de suflete.
Un tanar roman din America expediaza pe cale electronica o scrisoare catre mama sa din Romania, pe care o cauta. „Am atatea intrebari la care astept un raspunsa”, spune Alberto. El stie doar ca s-a nascut in Galati, a fost abandonat de mama lui, a stat doi ani intr-un orfelinat, apoi o familie din America l-a adoptat. Continua cu textul catre persoana aceea pe care doar si-o imagineaza, fara sa fie sigur ca mesajul sau va ajunge vreodata la destinatie. „Astept un raspuns de la tine. Daca nu, nu e o problemaa”. Apoi semneaza sec, „fiul tau din Americaa”. Este un gen de scrisoare pe care multi alti tineri aflati acum pe diverse continente ar putea s-o expedieze, catre parintii lor naturali din Romania. Sunt scrisori care nu au o tinta anume, o adresa. Destinatia lor e alta, se poate spune mai profunda, constiinta parintilor lor naturali. Ethan stie doar ca s-a nascut la Arad, in 1990.
Si ca s-a numit Paul, pana cand a fost adoptat
Michaela a vazut lumina zilei in acelasi oras. La nastere a fost botezata Sofica, dar apoi, ajunsa a nimanui, isi gaseste caminul in mijlocul unei familii din Malta. Jessica stie ca s-a nascut in Giurgiu si a fost lasata de izbeliste in spitalul local, imediat dupa nastere. Adoptata si ea, la fel ca si Monica, cea de-a doua provenind din Craiova. Alt om povesteste ca, ajungand in familia adoptiva, gaseste acolo si copiii naturali ai acelor oameni. Uneori se mai intampla sa se ciondaneasca micutii intre ei. Cei de-ai casei spun atunci fratelui lor venit de peste mari ca ei sunt nascuti acolo, deci ar fi mai privilegiati. Romanasul nu sta mult pe ganduri si le raspunde ca si el e la fel de special. Pentru ca familia adoptiva l-a ales tocmai pe el, dintre multi alti copii din Romania pe care ar fi putut sa-i adopte.
Platforma de socializare
Putem vorbi despre o intreaga generatie de copii abandonati de parintii lor, imediat dupa 1990. Minorii de atunci sunt azi oameni in toata firea. Dar vor sa-si cunoasca radacinile. Exista la ora actuala un adevarat fenomen al cautarilor, de cele mai multe ori pe retelele de socializare. Se trimit mesaje, se schimba opinii, se cauta cel mai mic indiciu care ar putea conduce spre locul de bastina. Am descoperit o astfel de platforma de socializare infiintata la inceputul acestui an de o romanca din Irlanda, pe numele ei Ileana Cunniffe. Spune ca a vazut tot acest suvoi de cautari pe Internet si s-a decis sa infiinteze pe Facebook o comunitate a celor care vor sa stie de unde se trag. Si astfel s-a nascut „The never forgotten Romanian childrena” sau in traducere „Copiii niciodata uitati ai Romanieia”. Efectul acestei decizii a fost cu mult peste asteptarile autoarei, in primele doua saptamani pagina receptionand mesaje de la 600 de persoane. La ora asta in lista membrilor comunitatii virtuale sunt nu mai putin de 1.853 de oameni.
Regasirea fratilor
Cei mai multi, spune interlocutoarea mea, isi cauta fratii. Pentru ca, iata, nu numai drama abandonului este terifianta, ci si o alta, la fel de inspaimantatoare. Fratii au fost despartiti unii de altii. Unii au ajuns la niste familii care i-au adoptat, altii au ajuns la alte familii, tot in adoptie. Distanta intre ei putea fi numarata uneori in continente. N-au mai stiut unii de altii ani la rand. Cei mai multi dintre cei care intra pe platforma infiintata de Ileana au cel putin 18 ani, dar sunt si oameni de 25 de ani. Mesajele vin cu precadere din SUA si Canada, fiind insotite de informatii sumare despre locul de origine al celor care vor sa stie de unde a pornit viata lor. „Ei sunt dispusi sa-si ierte parintii”, continua Ileana Cunniffe, vorbind din experienta acumulata pana acum pe aceasta tema. De multe ori, cam in 40% din cazuri, se stie numai numele mamei, nu si al tatalui. Cert este ca pana in prezent Ileana a primit date de la 120 de oameni, iar 18 povesti de viata s-au incheiat cu succes, pentru ca parintii si copiii, dar si fratii intre ei, au reusit sa se regaseasca prin intermediul acestei platforme de socializare.
Mana destinului
Povestea unei fete care isi regaseste mama arata cat de dur poate fi uneori destinul. Mama da spre adoptie pe una dintre cele doua fiice ale sale, imediat dupa 1990. Fata care a ramas in Romania moare intre timp. Dar mama afla, de curand, de cea de-a doua fiica a sa, de care cu multi ani in urma se lepadase. Mesajele celor care isi cauta familiile sunt postate in limba engleza, pentru ca e o platforma de socializare in aceasta limba de circulatie internationala. Asta nu este o problema, pentru ca familiile din Romania pot sa posteze, la randul lor, mesaje in limba romana pe aceasta platforma. La nevoie, textele pot fi traduse in engleza, tot Ileana ocupandu-se si de acest aspect. Ea singura face toate astea, imi spune.
Desi nu e usor, pentru ca mai are responsabilitati si in propria ei familie. S-a intamplat de multe ori ca femeia aceasta sa fie mediator intre copii si parinti, in ceea ce priveste comunicarea. S-au organizat conferinte pe Skype intre cele doua parti. Cel mai rapid caz rezolvat a fost al unui barbat din Focsani care a postat pe aceasta platforma un mesaj, in cautarea fratelui sau despre care aflase ca ar fi in Irlanda. N-a fost nevoie decat de 30 de minute pentru ca raspunsul fratelui din Irlanda sa apara. Aflu si despre situatii in care copiii ajunsi in Occident isi cauta parintii naturali cu ajutorul unor detectivi particulari din Romania. Dar indiferent de modalitatea de cautare, un lucru este clar, spune interlocutoarea mea, anume ca in comunitatile rurale ai sanse mai mari, cu ajutorul autoritatilor locale, al vecinatatii, sa afli de o anumita familie si in acest fel copilul abandonat cu multi ani in urma sa intre in contact cu parintii sai naturali. Mult mai greu este sa gasesti asemenea informatii intr-un oras mare.
Momentul adevarului
Meritul parintilor adoptivi este ca spun copiilor lor, dupa ce au ajuns la o anumita varsta, care le e povestea adevarata, oferindu-le putinele informatii pe care le detin despre parintii naturali, asa cum i-au cunoscut in momentul perfectarii adoptiei. S-a intamplat ca pe plaforma de socializare sa apara si mesajul unui …
