Moartea a lovit duminica dimineata pe o strada din Capitala! Doi tineri, care goneau nebuneste cu motocicleta, au sfarsit izbindu-se de un stalp de electricitate de pe Splaiul Unirii.
S-au dezechilibrat cand au trecut peste o denivelare, cred politistii, iar vehiculul n-a mai putut fi controlat.
Fata si tanarul de 30 de ani au murit pe loc in urma impactului violent.
Scena teribila s-a petrecut intr-o zona unde nu functiona iluminatul public. Cei doi tineri goneau, se pare, pe sosea, nerespectand indicatorul rutier din apropiere care limita viteza la 60 de kilometri pe ora. S-au dezechilibrat insa si au sfarsit zdrobindu-se de un stalp.
Motocicleta a fost gasita la peste 30 de metri de trupurile tinerilor. Chiar si castile care trebuiau sa-i protejeze au fost gasite la mare distanta de cadavre. Au zburat, in urma impactului extrem de violent.
Cadavrele celor doi au fost transportate la Institutul de Medicina Legala pentru autopsie. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.





