Un accident aviatic a avut loc, luni, in judetul Cluj. Un avion militar MIG 21 Lancer cu dubla comanda s-a prabusit in apropierea aerodromului de la Campia Turzii. Potrivit Ministerului Apararii Nationale, cei doi piloti aflati la bordul avionului si-au pierdut viata.
„Luni, 1 noiembrie, in jurul orei 13.10, o aeronava militara MiG-21 LanceR cu dubla comanda, apartinand Flotilei 71 Aeriene din Campia Turzii s-a prabusit in apropierea aerodromului. In urma impactului cu solul, cei doi piloti si-au pierdut viata. Aeronava militara executa o misiune de cercetare meteo in vederea pregatirii unor zboruri de instructie. Vom reveni cu informatii dupa anuntarea familiilor celor doi piloti, potrivit procedurilor militare”, se arata intr-un comunicat al MApN.





