Invazia in vestul Europei fusese discutata pentru prima oara in detaliu la intalnirea dintre Churchill si Roosevelt la Casablanca, in ianuarie 1943, dar s-a ajuns la concluzia ca nu existau resursele pentru a fi pusa in practica in acel an. Cu toate astea, generalul-locotenent Frederick Morgan, in calitate de Sef al Statului Major General de pe langa Comandamentul Suprem al Fortelor Aliate (COSSAC), a fost desemnat ca alcatuiasca un plan.
Proiectul, care sugera o debarcare in Normandia, avand ziua „Z” la 1 mai 1944 si denumit „Overlord”, a fost aprobat la conferinta de planificare tinuta in august 1943 la Quebec, cu participarea celor doi lideri, Churchill si Roosevelt. In decembrie 1943 a fost desemnat si comandantul Fortei Expeditionare Aliate, generalul american Dwight Eisenhower, care condusese cu succes debarcarile din nordul Africii si Italia. Seful de stat major era tot un american, generalul Walter Bedell „Beetle” Smith. Cei aflati in directa subordonare ierarhica a lui Eisenhower erau britanici: Comandantul Suprem Adjunct, maresalul de aviatie sir Arthur Tedder, Comandantul Fortelor Navale, amiralul sir Bertram Ramsay, Comandantul Fortelor Aeriene, maresalul de aviatie sir Trafford Leigh-Mallory si Comandantul Fortelor Terestre aliate, general sir Bernard Montgomery.
Fotografiile si vederile de vacanta, surse utile de informatie
Planul initial a fost completat de Eisenhower, fiind adaugate inca doua divizii care sa participe la asaltul principal, una aeropurtata si alta transportata pe mare, care se alaturau celor cinci ce urmau sa debarce pe un front extins de la 56 km la 80 km, in zona Baie de Seine, la est de peninsula Cherbourg. Efectivele de debarcare au fost completate cu unitati retrase de pe frontul italian, iar data invaziei a fost amanata din mai in iunie pentru a profita de inca o luna de pregatire.
Conform planului, trupele americane urmau sa debarce la vest, pe plajele Omaha si Utah, iar fortele britanice si canadiene la est, pe plajele Gold, Juno si Sword. Pentru a intelege modul in care o divizie aliata intra concret in lupta, trebuie precizat ca din totalul oamenilor care formau armata de invazie (2,8 milioane) doar jumatate urmau sa lupte in mod direct in prima linie in timpul campaniei din Normandia. O divizie britanica de infanterie, de exemplu, formata din 18.400 militari, avea nevoie de inca 24.000 in zona „spatelui” pentru sprijin logistic. In cazul unui asalt, numarul celor aflati in contact direct cu inamicul nu depasea 300. In lunile care au precedat invazia s-au efectuat misiuni de recunoastere detaliata pe coasta Normandiei. Informatiile culese din fotografiile aeriene au fost suplimentate cu incursiuni ale agentilor aflati la fata locului si cu milioane de fotografii si vederi de vacanta din perioada interbelica.
„Zidul Atlanticului”??
Cu trecerea timpului, apararea instalata de fortele germane a devenit tot mai sofisticata, datorita eforturilor maresalului Erwin Rommel, care fusese desemnat de Hitler in noiembrie 1943 la comanda Grupului de armate B din Franta. Propaganda germana a inceput sa vorbeasca de „Zidul Atlanticului” care va proteja „fortareata Europa” de orice invazie. Rommel a armat buncarele de beton si pozitiile tunurilor, a intarit si extins lucrarile din teren si a marit …
