Dosarul Mineriadei, tinut departe de Europa

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ion Iliescu incearca in aceste zile sa-i convinga atat pe cei care il ancheteaza in dosarul Mineriada, cat si opinia publica in general ca este un personaj nevinovat. Fostul presedinte se arata socat de faptul ca numele sau apare pe lista invinuitilor in cercetarea cu pricina, desi nu mai este pentru nimeni un secret faptul ca seful statului s-a folosit de mai multe ori de ortacii lui Cozma ca sa-i puna pe fuga pe cei care il contestau. Tot de notorietate este si cumetria dintre Ion Iliescu si ?Luceafarul Huilei?, primul facand tot ce-i sta in putere, atat ca presedinte, cat si ulterior, ca simplu om politic, pentru a-l scoate basma curata pe conducatorul revoltei.

Evolutia dosarului Mineriadei seamana din ce in ce mai mult cu anchetele prin care s-a incercat depistarea teroristilor de la Revolutie. Ancheta a inceput in forta, dar s-a inmuiat pe parcurs. Dupa ani de audieri, de investigatii, de vizionari de casete si de culegere de probe, dosarul cu pricina a fost ingropat definitiv. La aproape 20 de ani de la evenimente, interesul populatiei pentru aflarea adevarului a scazut considerabil. Schimbul de generatii a avut si el un rol important in stergerea cu buretele a acestor episoade. Acelasi lucru este pe cale sa se intample si cu dosarul Mineriada, care se pregateste sa devina un simplu pasaj in cartile de istorie. De acest lucru au avut grija armatele de procurori, care s-au facut ca lucreaza in tot acest timp la caz. Considerat un cartof incins, dosarul a fost folosit doar ca element de santaj sau ca bolovan tocmai bun de lovit in imaginea PSD-ului. Asa a fost posibil ca o tara intreaga sa vada ca simbolul acestui partid nu a fost chiar usa de biserica si ca o parte din prevederile Codului Penal este aplicabila si in cazul sau.

De partea cealalta insa, celor care au avut intr-adevar de suferit de pe urma mineriadelor este posibil sa nu li se faca niciodata dreptate. Fara vreo sentinta definitiva in acest dosar, fie ea chiar si una care sa-i albeasca pe toti vinovatii, nimeni nu se va putea duce sa ceara dreptate nici macar la CEDO. Probabil ca acesta este si motivul pentru care dosarul Mineriada a fost tinut atata vreme in adormire.

spot_imgspot_img