Dosarul penal privind fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Basescu, cel din 2012, are un merit imposibil de ignorat. Un merit independent de deznodamantul asteptat miercuri, 6 mai, cand Liviu Dragnea va afla, in prima instanta, ce perspective i se deschid sau, din contra, i se inchid. Are meritul simplu de a fi existat.
In continuu devalizata, de-a lungul celor 25 de ani care au urmat prabusirii dictaturii comuniste, Romania a mers autist inainte sub apasarea unui stigmat paradoxal de zile mari: era o tara corupta, dar fara corupti.
Se fura din orice pozitie, se drenau bani publici la orice nivel, se vorbea despre asta in orice imprejurare.
Pana relativ recent, marile anchete de coruptie erau la fel de numeroase precum colonizarile extraterestre facute de om, iar pentru a anticipa momentul in care un demnitar va fi condamnat pentru faradelegile comise in exercitiul functiunii era vitala puterea de anticipatie a lui Leonardo Da Vinci, Einstein sau Jules Verne.
Din fericire, pana la urma lucrurile au evoluat.
Intr-o considerabila masura, Romania ACEEA, in care te apuca pesimismul ori de cate ori ii rosteai numele, a devenit in sfarsit SI ALTCEVA.
Iar asta nu s-a petrecut oricand, ci inca din timpul vietii noastre. Ca prin vis, de ceva timp tara coruptilor fara corupti a disparut.
Sigur, pentru ca nu doar codrul, ci si paradoxul pare a ne fi frate, mai nou unii lanseaza salve de lamentari inverse, cum ca, dom”le, devine deranjant faptul ca, ACUM, avem prea multi corupti. Dar despre sofistii prezentului si opera lor culta, poate cu alta ocazie.
Ce merita, cred, semnalat este ca Romania in care traim mai avea, concomitent cu boala coruptiei fara corupti, o buba fundamentala: nu numai ca stiam toti ca se fura, fara ca vreo institutie sa gaseasca macar un bandit, ci mai eram si tara alegerilor furate, dar fara hoti.
De la „duminica orbului”, celebra prin ferocitatea anti-democratica cu care ne-a deraiat inca din zorii Trezirii nationale, si pana in zilele noastre, mai cu seama pana la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, din 2012, suspiciunile de frauda s-au impregnat, strat peste strat, in toti porii procesului electoral.
De-a lungul timpului, alterarea scrutinului, oricare a fost el, a avut multiple fatete, plecand de la turismul electoral, mijlocit de inventarea acum mii de ani a rotii, si pana la shopping-ul cu galeti, pui, ulei, zahar, faina, cultivat de toate partidele.
Shopping de unele dus pana la paroxism, de altele impins la cote ceva mai modeste – diferenta fiind facuta numai de posibilitati, capacitatea de organizare si gradul de nesimtire.
In ciuda caracterului trivial si al inadecvarii specifice sfarsitului de secol XX / inceput de secol XXI, liderii politici, in marea lor majoritate, s-au aratat confortabili cu acest modus operandi care plasa Romania in coltul cu state bananiere din Europa, ulterior Uniunea Europeana.
In paralel cu acesti politicieni-corifei ai intoarcerii abrupte intr-un trecut inacceptabil, institutiile abilitate ale statului roman au asistat, vreme de doua decenii, cu o seninatate ovina si o senilitate celesta, la indigestul festin prin care partidele se infruptau vartos din corpul electoral al societatii romanesti.
Atat de mult ne adanciseram in rau, incat devenise la un moment dat desuet nu sa fraudezi alegerile, ci sa reclami frauda.
De alfel, cat timp poti sa ramai credibil in ochii celorlalti atunci cand atragi farar sa respiri, cumva de unul singur, atentia asupra subminarii procesului electoral si, in final, a legitimitatii insesi care ar trebui sa rezulte la capatul unor alegeri, din moment ce, ciclu dupa ciclu, suspiciunile intemeiate raman doar suspiciuni?
Cat timp nicio autoritate a statului, niciun parchet si nicio instanta nu ridica problema la un nivel superior! Cat timp exista sesizari, dar nu si anchete serioase! Si cu atat mai putin condamnari!
Din acest punct de vedere, zilele imediat urmatoare au darul de a marca un mare inceput.
Pentru lupta anticoruptie, acest inceput a prins deja o oarecare vechime.
Vedem cu ochiul liber ca un numar impresionant de consilieri locali, primari, consilieri judeteni, sefi de consilii judetene, parlamentari, ministri si chiar un prim-ministru, dar si oameni de afaceri extrem de influenti au fost bagati in malaxorul justitiei si apoi livrati sistemului penitenciar.
Iar la acest capitol, in ciuda stahanovistilor interesati care trudesc cu tarnacopul la temelia actului de justitie, lucrurile continua sa mearga inainte.
Insa pentru ceea ce se numeste furt la urne sau frauda electorala, botezati cum vreti fenomenul, treaba serioasa abia incepe.
Pe 6 mai 2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie va da primul verdict care vizeaza un peste …
