Egiptul condamna „agresiunea” israeliana impotriva Fasiei Gaza

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mohamed Morsi, presedintele Egiptului

„Israelienii trebuie sa constientizeze faptul ca noi nu acceptam o asemenea agresiune si ca aceasta nu conduce decat la instabilitate in regiune”, a declarat Morsi intr-o scurta declaratie transmisa de televiziunea publica.Presedintele egiptean a anuntat ca a discutat la telefon atat cu presedintele american Barack Obama, cat si cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
„L-am contactat telefonic dimineata pe presedintele Obama si am discutat despre necesitatea de a pune capat acestei agresiuni si ca ea sa nu se repete”, a declarat Morsi, provenit din randul miscarii islamiste Fratilor Musulmani, considerata mentora miscarii islamiste Hamas, aflata la putere in Fasia Gaza.
„Am analizat mijloacele de a aplana conflictul, de a pune capat acestor acte (…) si de a obtine pacea si securitatea” a adaugat el.
„Am explicat rolul si pozita Egiptului, faptul ca noi aspiram la relatii cu Statele Unite si cu intrega comunitate internationala, dar in acelasi timp respingem total aceste agresiuni”, a daugat Morsi, precizand ca a ajuns la un acord cu Obama in scopul de a „comunica in vederea impiedicarii unei escaladari”.
„In general, in lume exista o miscare importanta favorabila contactului, cu scopul de a preveni si de a pune capat acestei agresiuni impotriva Fasiei Gaza”, a conchis el.
Egiptul joaca, de obicei, un …

spot_img