Elvetia. Un pilot de avion a murit incercand sa depaseasca un record de viteza

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Luni dimineata a avut loc in Basel, Elvetia, un accident aviatic in care a fost implicat un pilot cu experienta care incerca sa depaseasca un record de viteza. Avionul decolase de putina vreme si a intrat in acoperisul unei cladiri de apartamente inainte de a se prabusi.

La sol au fost ranite 6 persoane iar pilotul a fost identificat ca fiind Hans Georg Schmid. El avea mai bine de 16.000 de ore de zbor acumulate in peste 30 de ani de pilotaj pentru Swissair. Trupul sau a fost recuperat dintr-un parc.

Schmid incerca sa doboare recordul mondial pentru un avion cu un singur motor, record de 8000 km, incercand sa ajunga in Oshkosh, Wisconsin, in 30 de ore. Zborul sau catre Wisconsin coincidea cu festivalul AirVenture, cea mai mare intrunire a pilotilor, care se desfasoara acolo pana duminica. Acolo era asteptat de 750.000 de spectatori.

Avionul s-a prabusit in apropierea unui teren de joaca pentru copii, o parte a acestuia luand foc din cauza combustibilului. Niciun copil nu a fost ranit, insa doi oameni aflati in cladirea lovita de mica aeronava si 4 oameni care incercau sa acorde primul ajutor au fost raniti usor.

Avionul denumit „Express 2000 ER” era conceput de Schmid care intentiona sa-l foloseasca pentru a zbura in jurul globului in cursul acestui an. El stabilise anterior recorduri pentru zborul in jurul globului atat catre vest, cat si catre est, atingand Polul Nord si Antarctica, de fiecare data cu avioane proiectate de el insusi. In total el stabilise 160 de recorduri. Schmid, in varsta de 58 de ani, a lasat in urma o sotie si doi fii. Autoritatile elvetiene ancheteaza in prezent cauzele producerii accidentului.

spot_img