Euro 2008: Romania – Franta, scor 0-0

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Reprezentativa Romaniei a remizat, luni, scor 0-0, cu Franta, in primul meci din grupa C de la Euro-2008, acest prim rezultat de egalitate de la turneul final din Austria si Elvetia inregistrandu-se dupa un meci in care s-a expediat un singur sut pe spatiul portii, transmite trimisul MEDIAFAX.

In primele 30 minute meciul a fost unul fara nerv, de asteptare din partea ambelor echipe. Romanii au incercat sa-si regleze tirul cu mai multe suturi de la distanta, care nu i-au pus insa nicio problema portarului Gregory Coupet. Desi aparent au fost mai incisivi, fotbalistii pregatiti de Victor Piturca au parut lipsiti de idei in atac, iar Adrian Mutu a fost aproape inexistent. In acelasi timp, francezii au pasat mai mult, au fost superiori la capitolul posesie, dar nu au gasit spatii in apararea romanilor, dublata de o linie de mijloc de trei jucatori, din care doi sunt la origine fundasi centrali, Chivu si Radoi.

Pentru Romania, prima ocazie notabila a venit in minutul 16, cand Daniel Niculae a trimis alaturi de la 25 de metri, desi ar fi putut incerca si o alta solutie.

Francezii au fost periculosi pentru prima oara in minutul 33, cand Anelka a trimis peste poarta, cu capul, de la opt metri, dupa un corner de pe stanga, iar in minutul 43 Benzema a avut singurul sut pe spatiul portii din prima repriza.

Cu cateva minute inainte de pauza jocul a parut sa se iuteasca, iar in minutul 45 Romania a avut primele doua cornere, ramase insa fara rezultat pe tabela.

La reluare, Mutu a avut ocazia sa se remarce (minutul 52) la o lovitura libera de la 22 de metri, obtinuta tot de el, insa sutul sau a lovit zidul.

In minutul 57, Benzema a expediat un sut de la marginea careului, al doilea pe spatiul portii al partidei, insa acesta a fost chiar pe directia lui Lobont, care a retinut cu siguranta.

Nationala Romaniei a trecut la sistemul de joc 4-4-2 in minutul 63, dupa intrarea pe teren a lui Paul Codrea. Un minut mai tarziu, Franta a ratat deschiderea scorului, dupa ce Benzema a reusit doar un sut slab de la marginea careului, la o faza la care Chivu a alunecat, iar Anelka nu a ajuns in timp util la mingea care s-a scurs pe langa bara.

Pana la sfarsit, Romania nu a reusit sa expedieze niciun sut pe spatiul portii lui Coupet, insa nici francezii nu i-au pus probleme mari lui Lobont, defensiva Romaniei reusind sa blocheze suturile adversarilor.

Romania: 1. Lobont – 2. Contra, 4. Tamas, 15. Goian, 3. Rat – 11. Cocis (8. Codrea „63), 6. Radoi (20. Dica „90+2), 5. Chivu – 16. Nicolita, 21. D. Niculae, 10. Mutu (18. M. Niculae „77). Antrenor: Victor Piturca.

Franta: 23. Coupet – 19. Sagnol, 15. Thuram, 5. Gallas, 3. Abidal – 22. Ribery, 20. Toulalan, 6. Makelele, 7. Malouda – 8. Anelka (18. Gomis „72), 9. Benzema (11. Nasri „77). Antrenor: Raymond Domenech.

Cartonase galbene: D. Niculae „27, Contra „40, Goian „43 / Sagnol „51

Meciul a fost arbitrat de o brigada din Spania, formata din Manuel Mejuto Gonzaez (central), Juan Carlos Yuste Jimenez si Jesus Calvo Guadamuro (asistenti). Rezerva a fost Olegario Benquerenca (Portugalia).

In minutul 28 al intalnirii, fundasul Dorin Goian si-a schimbat ghetele la marginea terenului.

La partida au asistat, printre altii, presedintele Traian Basescu, presedintele UEFA, Michel Platini, presedintele LPF, Dumitru Dragomir, finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, si antrenorul echipei nationale de rugby a Frantei, Bernard Laporte, managerul formatiei Arsenal Londra, Arsene Wenger.

Toate rezervele Romaniei au ramas pe teren la pauza, in timp ce de la francezi doar Lassana Diarra, Samir Nasri si Bafetimbi Gomis nu au intrat la cabine.

Meciul de pe stadionul Letzingrund s-a disputat cu casa inchisa, in tribune fiind prezenti 30.585 de spectatori.

Imnul Frantei a fost aplaudat ritmic de catre suporterii romani. Fanii romani, pozitionati la peluza I si tribuna a II-a, au dominat fondul sonor pe parcursul primei reprize, francezii reusind sa se auda numai la ocaziile jucatorilor lor. Si in repriza secunda romanii au continuat sa fie mai galagiosi decat francezii, care erau acoperiti de indata ce incepeau sa-si incurajeze favoritii.

spot_img