Eurostat: 20% dintre romanii apti de munca locuiesc in strainatate. Suntem mult peste media UE, care e de 3,8%

Studiul, dat publicitatii luni, arata ca 3,8% din cetatenii UE apti de munca locuiau intr-o alta tara membra decat cea de origine. In urma cu zece ani, media era de 2,5%.
Situatia variaza semnificativ intre statele membre, de la 1,0% in Germania, la 19,7% in cazul Romaniei. Comparativ cu anul 2007, proportia cetatenilor romani ce locuiesc in alte state UE a crescut cu 12,3 procente.
Pe locurile urmatoare dupa Romania sunt Lituania (15%), Croatia (14%), Portugalia (13,9%), Letonia (12,9%) si Bulgaria (12.5%).
Persoanele cu educatie superioara sunt mai mobile decat restul populatiei. Astfel 32,4% din cetatenii UE ce locuiesc intr-un alt stat membru au studii superioare, in timp ce in cazul intregii populatii a Uniunii Europene, nivelul este de 30,1%.
De asemenea, rata medie de angajare in randul cetatenilor UE mobili este de 76,1%, comparativ cu o rata totala de angajare la nivelul UE de 72,1%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *