Evadare din estul comunist. Povestea unei profesoare din RDG care a ales drumul spre libertate prin Romania

Katharina Bobzin, o respectata profesoara din Germania, povesteste cum a evadat din Estul comunist, in urma cu patru decenii, traversand Dunarea inot prin Romania.
5?august 1969, langa Orsova. Pe drumul ingust care insoteste Dunarea, Katharina zareste turnul de paza si simte cum frica i se strecoara pe sub piele cu fiecare pas pe care granicerul il face spre ea. Repeta in gand, tot mai precipitat, scenariul pe care il pregatise in amanunt la Berlin, cu multe zile inainte, impreuna cu Eva. a”Pasaportul”, striga in romaneste granicerul.
O secunda, Katharina nu-si gaseste cuvintele, e convinsa ca totul s-a terminat. a”Suntem turisti, admiram frumusetea Dunarii”, baiguie tanara putinele cuvinte in romana pe care le-a invatat special pentru acest moment. a”Pasaportul”, insista, rece si nepasator, granicerul. Dar Katharina a intrat deja in scenariu. Ii raspunde soldatului, printr-un amestec de engleza si maini raspandite in aer, ca ea si Eva si-au uitat pasapoartele la hotel, in Turnu Severin. a”Sorry, sorry”, se scuza, incercand sa fie credibila. Poate ca s-ar fi dat de gol ca minte, poate granicerul s-ar fi apucat sa controleze autoturismul, descoperind astfel colacii de inot, daca nu ar fi intervenit Knut, care a scos pasaportul sau vest-german, cu imunitate in Romania. Granicerul a facut un pas inapoi, iar pentru Katharina si Eva asta a fost pasul decisiv spre libertatea lor.
Citeste si:?”Cea mai sangeroasa frontiera a Europei”
a”Soldatul acela nu a stiut, dar a fost atunci stapanul destinului nostru”, imi povesteste Katharina Bobzin despre marea sa evadare din Germania comunista, reusita acum 46 de ani prin Romania. a”Ar fi putut sa ne opreasca si asta ar fi insemnat finalul povestii. Un final nefericit, cu siguranta: as fi fost extradata inapoi in Republica Democrata Germana, as fi facut inchisoare si m-ar fi asteptat o viata mizerabila pana la capat. Dar ne-a lasat si astfel mi-a deschis drumul catre o viata pe care nici nu visam sa o traiesc in Germania comunista”.
“Sa traiesc in spatele unui zid?imi facea raua”
Katharina Bobzin s-a nascut in 1946, in partea de est a Germaniei, care tocmai intrase sub ocupatie sovietica dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ulterior, a”aceasta mare inchisoare in care erau ingradite libertatea de exprimare si libera circulatie” s-a numit ipocrit Republica Democrata Germana (RDG). Primele ganduri ca trebuie sa paraseasca teritoriul rosu i-au aparut Katharinei la 22 de ani. Studia limba araba si economia la Universitatea Humboldt din Berlin, era interesata de culturile altor tari si voia sa vada toata lumea, dar devenea tot mai constienta ca acest lucru ii va fi refuzat in a”democratia” comunista. a”Gandul ca urma sa imi petrec toata viata in spatele unui zid imi facea rau. Visurile mele erau prea mari pentru un cetatean obisnuit al RDG. Tocmai de aceea am inceput sa imi doresc sa plec de acolo”.
Dar traversarea Cortinei de Fier necesita, in anii 1960, multe precautii si o buna planificare a fiecarei etape. Alegerea traseului corect era esentiala, pentru ca majoritatea variantelor presupuneau asumarea unui mare risc. Katharina stia asta chiar din familie. a”Fratele meu Hans incercase sa fuga inaintea mea. S-a gandit ca ar putea scapa pe la granita dintre Bulgaria si Grecia, dar a fost prins de granicerii bulgari si extradat in RDG. A fost condamnat la trei ani de inchisoare si a scapat abia dupa ce a fost rascumparat de autoritatile vest-germane cu o suma mare de bani”. Dar rascumpararile de detinuti politici de catre Republica Federala Germania erau o exceptie. Ideal era, prin urmare, sa nu fii prins.
Impreuna cu Eva, prietena ei care dorea de asemenea sa fuga din lagarul comunist, tanara studenta a analizat sansele de reusita pe fiecare ruta potentiala. a”Sa trecem direct in Germania de Vest sau in Austria nu era o solutie. Fusese construit deja zidul din Berlin, iar toate celelalte granite erau foarte, foarte bine pazite. Existau terenuri minate, mii de graniceri si o zona de cinci kilometri inainte de fiecare frontiera in care nimeni, in afara de localnicii cu permise speciale, nu aveau voie sa intre”.
Citeste si:?Calauza pentru evadatii din “Epoca de Aur”
Cehoslovacia s-a dovedit la fel de periculoasa. Katharina a vizitat aceasta tara, ca studenta, si a descoperit ca si acolo, pe granita, era o zona de restrictie in care nimeni nu avea voie sa intre.? Iar dupa a”primavara de la Praga”, din 1968, Cehoslovacia a devenit si mai controlata.
Romania s-a dovedit solutia castigatoare. Desi facea parte, de asemenea, din blocul comunist, tara a cunoscut, in primii ani dupa venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu, in 1965, o oarecare relaxare a regimului. Iar discursul istoric al dictatorului roman impotriva interventiei sovietice in Cehoslovacia a lasat impresia ca Romania adopta un a”comunism cu fata umana”. a”Am decis cu Eva ca Romania ne ofera cele mai bune sanse de reusita. Romanii erau vazuti ca niste rebeli in blocul sovietic. Si, mai important, se invecinau cu Iugoslavia, care era si o tara mai rebela in lumea socialista. Asa incat, daca ajungeam in Iugoslavia, prin Romania, puteam trece in Austria si asta ar fi insemnat un singur lucru pentru noi: libertatea”.
Alfa Romeo galbena
Singura hiba a acestui plan venea insa tocmai din faptul ca, din cauza statutului sau de rebela in comunism, Romania era interzisa est-germanilor care ar fi dorit sa o viziteze. Katharina Bobzin mi-a spus ca autoritatile din RDG se gandisera deja ca Romania ar putea fi folosita ca o cale de evadare spre Germania de Vest. Ea si Eva au ticluit atunci o alta stratagema. Bulgaria, fidela socialismului, era permisa si redegistilor, dar numai cu o invitatie personala din partea unui bulgar. a”Tatal unei alte prietene de ale mele era cercetator si avea colegi la Sofia. Nu imi mai amintesc exact cum a facut, dar a obtinut pentru noi o astfel de invitatie. Pe baza ei, am cerut o viza de tranzit prin Romania. Era valabila trei zile, dar noi nici nu aveam nevoie de mai mult”.
O data bifate aceste doua etape, Katharina si Eva au inceput sa se ocupe de ultimele detalii. Cum din Romania spre Iugoslavia nu se putea trece, incognito, decat prin apele Dunarii, s-au interesat unde este distanta cea mai mica intre cele doua maluri ale fluviului si traseul evadarii s-a conturat, astfel, natural: pe la Cazane, in zona Orsova, acolo unde Dunarea intra in muntii care au impiedicat-o sa sape prea mult.
O perioada au facut antrenamente intense de inot. Dupa un an de pregatiri, a sosit momentul mult asteptat. La inceputul lui august 1969, au zburat cu avionul de la Berlin pana la Budapesta. Abia de acolo s-au indreptat cu trenul pana la Bucuresti. S-au gandit ca un bilet de avion direct spre capitala Romaniei ar? fi atras atentia autoritatilor est-germane asupra adevaratei lor destinatii, care nu era in nici un caz Bulgaria.
La Bucuresti ajunsese deja Knut, un vest-german non-conformist, prieten de-al Evei. a”Eva l-a convins sa ne ajute. Knut a venit la Bucuresti intr-o Alfa Romeo galbena de care era foarte mandru, dar care la vremea aceea cam atragea atentia tuturor in Romania. Cu masina asta am plecat din Bucuresti pana in Turnu Severin, de unde am cumparat doua colace de inot. Apoi am pornit spre Orsova, catre drumul ingust despre care vazusem pe harta ca serpuieste de-a lungul Dunarii”.
Inotand in Dunare si in Nivea
Dupa ce au trecut de granicerul de la turnul de paza, a”mi-ar placea, daca mai e in viata, sa-i multumesc personal pentru fapta sa”, insista Katharina, cele doua fete au coborat din masina si s-au ascuns in tufisurile de pe marginea drumului. A ramas ca, intre timp, Knut sa treaca oficial in Iugoslavia – pasaportul occidental ii deschidea porti inchise celor din a”democratiile” comuniste – si sa le caute a doua zi pe malul opus al Dunarii.
Tinerele au ramas ascunse mai multe ore, a”ne gandisem ca e mai sigur sa traversam fluviul noaptea”. Timpul s-a scurs greu si cu spaime. a”Vorbeam in soapta una cu cealalta si ascultam cu atentie toate sunetele care ajungeau la noi. La un moment dat, am auzit ca vine o masina, apoi niste pasi si, apoi, spre disperarea noastra, un grup de soldati, care marsaluiau in zona. Dar nu ne-au descoperit”. Katharina imi povesteste aventura ei cu o voce calma, care nu tradeaza frica pe care a trait-o in urma cu peste patru decenii.
Dupa ce s-a intunecat, au umflat colacele, s-au uns cu multa crema Nivea, a”ca sa ne protejam de frig”, apoi s-au legat una de cealalta cu o curea, a”deoarece voiam sa fim sigure ca vom ramane impreuna”, si s-au strecurat in Dunare, spre mult visata libertate. O libertate pana la care mai erau multe obstacole de trecut. a”Curentul era extrem de puternic si ne-a luat la vale cu o viteza uriasa. Noroc ca ne antrenasem inainte. Am inotat cam o ora pana sa reusim sa trecem pe celalalt mal. Murdare, pline de noroi si tremurand de frig si de frica am reusit pana la urma sa atingem Iugoslavia. Ne-am ascuns din nou, pana dimineata, cautand din priviri masina galbena a lui Knut”. Barbatul s-a tinut de cuvant si Alfa Romeo si-a facut aparitia in lumina diminetii. Fetele si-au schimbat hainele si toti trei au pornit spre granita Austriei.
Adica inca o …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *