EXCLUSIV. Este incredibil ce s-a intamplat cu premierul Victor Ponta chiar in fata Guvernului: ASTA nu s-a putut da la televizor. Priviti cu atentie:

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

de Anca SIMINA Publicat la: 23.07.2014 20:15 Ultima actualizare: 24.07.2014 08:21

Microbuze/ Rad in ploaie aurii/ Microbuze/ In zori de zi. In fata Guvernului se turneaza un film. Primii dupa masinisti apar, ca intotdeauna, figurantii. Sunt in Piata de la 8 si asteapta, cu mici emotii, festivitatea. Au venit de ieri la Bucuresti, si de la 10, si de la 600 de kilometri, sa primeasca o cheie. Barbati de toate varstele, in camasi cu maneci scurte sau tricouri bine calcate, isi fac de lucru pe sub capote. Ei sunt soferii. Le sulfa in ceafa insi in costume nescrobite, dar cu cravate de ceremonie. Ei sunt primarii. Sub copertina din curtea Guvernului, ferit de stropii care se scurg, cand si cand, pe hainele bune ale celor din Piata, va aparea, peste vreo doua ore, premierul. Victor Ponta are de dat 100 de chei de la tot atatea microbuze Opel din 600, cate a cumparat Guvernul sau cu mana ministrului Liviu Dragnea, cu 16,2 milioane de euro. Asa arata scenariul. Dar doua ore trec greu, pe ploaie marunta. Oamenii urca la bord, pun o manea, mai dau un telefon acasa. Au, pana la urma, si actele si cheile, inca de azi-noapte. O spune, franc, domnul Costel: a”Le-am luat de aseara cu proces-verbal acolo, in Popesti-Leordeni, ne-au dat si cheile, dar acum, la unii ni le-au luat inapoi sa le dea inca o data premierul, cu televiziunile”. Asa arata, nefardata, realitatea.

Un an a trecut de cand, de peste strada, de la masa Guvernului, se proiecta deja ceremonia. 16 milioane de euro ajungeau atunci la Ministerul Dezvoltarii pentru 600 de microbuze care sa pice la tanc, in anul cu alegeri prezidentiale. Scopul, unul nobil: transportul elevilor de la sate pana la scoala.
Douasprezece luni mai tarziu, 100 de masini galbene cu inscriptia „Achizitionat de Guvernul Romaniei prin MDRAP” s-au aliniat, pe timp de noapte in Piata Victoriei sa le gaseasca zorii, premierul, ministrii, televiziunile. Vor fi, intr-o luna, 600 si, peste altele trei, promisiuni de inca 650. Guvernul Ponta 3 abia se incalzeste.

In scuarul din Victoriei, s-au strans fericitii. Primarii care au prins lotul intai nici nu ne mai intreaba cum le-a iesit ingineria. „Eu, acum, sunt bucuros c-o avem. Asa e omul, cand isi vede treaba aranjata nu mai intreaba pe ce criterii s-a aranjat. Si Papa de la Roma daca mi-o dadea… Mai conteaza?” Primarul PSD Constantin Popescu, din Fagetel, Olt, e sincer. L-a ajutat Consiliul Judetan – PSD – , senatorul, si el PSD, apoi ministrul, tot PSD.
Oricum te-ai invarti in Piata, dai de primari ai PSD. La fel si pe lista. Adam Durac, din Mehedinti, i-ar multumi, daca ar mai putea, sefului sau de la judet, Adrian Duicu. E arestat, insa, din aprilie. Cu presedintele CJ in gand e si primarul din Agigea. Cristian Carjaliu nu-i poate insa, nici el, trimite un bilet de multumire lui Nicusor Constantinescu, chiar daca „el a facut lista pe judet”, dar ii transfera bucuros recunostinta „doamnei Sevill (Sevill Shhaideh, n.red.), de la Constanta, care e secretar de stat la Minister”.
Admiratia pentru seful CJ transcede, insa, legaturile de partid. „E o mare realizare. Muuuult, foarte mult ne-a ajutat Consiliul Judetean. Toate listele s-au facut prin CJ. Presedintele Cosma (Mircea Cosma, trimis in judecata pentru luare de mita, n.red.) sa aiba sanatate, ca a facut din judetul Prahova un judet model”, e generos cu vorbele mari astazi primarul din Cosminele, oficial din PDL. Corneliu Anton e numai unul dintre cei 5 primari fericiti de la Prahova. Judetul a luat 5% din primul lot, mult peste altii care nu au prins inca nimic.

Filmul real: „E bunicica masina, dar nu prea are sofer”
Convinsi, pesemne, ca repetitia e mama invataturii, primarii distribuiti in rol secundar repeta. Pe culoarul cel mai generos din Piata, intre masinile aliniate, 9 domni si o doamna, cu soferii lor, raspund prompt la indicatiile consilierilor de la Guvern. „Aici veti sta dumneavostra, pe aici vor veni domnul premier si domnul viceprim-ministru”. Cei 10 sunt primari alesi, proportional, din toate partidele, nicicum doi din acelasi judet, si, pe ici pe colo, cu o poveste indelung televizata, cu copii strabatand greu, prin zapada sau prin paduri, kilometri pana la scoala. Pe cat de reala, pe atat de bine plasata, in prim-plan. Vin de la Roma (Botosani) – PSD, Tulucesti (Galati) – UNPR, Branesti (Ilfov) – PDL, Caianu Mic (Bistrita Nasaud) – PPDD, Surduc (Salaj) – independent, Vulcana Bai (Dambovita) – independent, Racsa (Satu Mare) – PSD, Grumazesti (Neamt) – PNL, Albesti (Ialomita) – PSD, Saelele (Teleorman) – PSD.
Mai in spate, se fac calculele reale. Primarii au ajuns fruntasi pe liste prin bunavointa presedintilor de Consilii Judetene si in primul lot al Guvernului dupa criterii inca neelucidate. O buna parte dintre primele microbuze sunt azi trimise la cativa kilometri de Bucuresti, in Ilfov, acolo unde accesul la scoala nu a fost niciodata o problema. „Majoritatea comunelor au primit in Ilfov. Si Snagov, si Gruiu, si Ganeasa, si Branesti. Pai noi avem si autocar, ii ducem din toate satele la liceu la Snagov. Mai avem un microbuz, dar nu face fata”, fac socoteala, onest, soferii.
Langa microbuzul primit, Costel Rusu nu se fereste de evidente. „Ni le-au dat de aseara. Am venit cu ele de la Popesti Leordeni.Le-am luat deja cu proces verbal, ne-au dat si cheile, dar acum, la cei din primele doua randuri ni le-au luat inapoi sa ni le dea premierul cu televiziunile”, zambeste cu oarece ingaduinta.
De cand a primit masina, a tot inspectat-o pe toate partile: „E bunicica. Are si tahograf, punem acolo cardul si inregistreaza exact cati kilometri ai facut, are si limitare de viteza. Dar nu prea are sofer. Eu sunt pentru autocar. Acum cauta primarul niste pensionari sa le dea putin. Le trebuie D-ul”. Un sofer cu D-ul ia de la Primarie salariul minim pe economie.
Aranjamentele. „Prin Consiliul Judetean am reusit, acolo s-a facut lista”
In vecinatatea primarilor cu rol in ceremonie, Constantin Popescu e fericit sa ramana discret. „Da, au venit soferii cu ele de la Popesti. Am primit deja chei, acte, doar sa mai fie festivitatea”, spune, onest.
Nu vrea faima. A vrut doar o masina si a obtinut-o. „S-a nimenit sa fiu intre primii pe lista. Doua sunt de toate in judet. Am 76 de copii care merg mai mult de 2 kilometri. Au mers tot anul pe jos. Am avut un Aro,de 12 ani, dar s-a defectat ?in prima zi din an. Eu am facut dese adrese la Ispectoratul Scolar Judetean, ca n-aveam nicio posibilitate. Pana la urma prin Consiliul Judetean am reusit, acolo s-a facut lista. Presdintele CJ, senatorul, cu ei am vorbit”, face primarul PSD din Fagatel, Olt lunga lista a celor pe la care trebuie sa treaca o adresa ca sa devina microbuz de 26.933 euro bucata.
Primarul recunoaste insa: sforile se trag de un an. „Promisiuni au fost de anul trecut. Dar acum, saptamana trecuta, ne-au anuntat oficial”.
Umbra lui Duicu la Palatul Victoria.”Trece el si peste nacazul asta. Multa ura-i in lume…”
Norocul lui Adam Durac, primar PSD la Corcova, Mehedinti. Pe vremea aceea, seful CJ Mehedinti, Adrian Duicu, deschidea cu tastele telefonului usile Guvernului. Printre posturi sus-puse a negociat si pentru un microbuz la Corcova si alte cateva in Mehedinti. Soferul de la primarie e, totusi, greu de impacat cu gandul ca 600 de copii vor putea fi inghesuiti in doua masini – una noua, alta veche.?
Primarul: Mai avem un mocrobuz, da`…e cam vechi.
Soferul: Era bun unul mai mare.
Primarul: Lasa, ma, ca e bun si asa. Copii sunt multi. Avem familii si cu 14 copii. Guvernul ne-a ajutat mult.
Reporterul: Si Consiliul Judetean, domnul Duicu, nu?
Primarul: Pai prin Consiliul Judetean. Domnul Duicu, pai fara el?
Reporterul: Acum are necazuri (Adrian Duicu este arestat preventiv din aprilie pentru trafic de influenta chiar in sediul Guvernului, n.red.)
Soferul: Trece el si peste nacazul asta. Ca asta-i viata. Este si o ura…
Primarul: Multa ura-i in lume… Oricum, ii multumim Guvernului ca ne-a ajutat.
Adam Durac, primarul PSD din Corcova Mehedinti. Foto: Anca Simina // Gandul
Filosofia primarului din Agigea: „Fara acesti copii care sa invete, noi suntem niste prosti”
Cristian Carjaliu face o poza langa noul microbuz. Zambeste larg, cat tine flashul. Apoi devine grav. Alaturi, nea Costica face planuri: „Vor merge cu el cam 40 de copii de gradinita si elevi. Merg cam 4 kilometri, de la Agigea la Constanta. Ii duceam si pana acum tot cu un microbuz, care era al Primariei”.
Primarul Carjaliu intervine insa: „Eu sunt primarul. Nea Costica e soferul. El duce copiii care fac naveta”. Apoi, preia initiativa: „Noi avem un program social din 2008 de transport gratuit la Constanta, dar nu am beneficiat niciodata de nimic de la Guvern. Toata flota de 4 microbuze ne-am cumparat-o cu banii primariei. Avem 10.000 de locuitori, 500 de elevi si 200 de copii de gradinita. Nu facem nimic cu un microbuz din acesta de 16 locuri”.
Norocul a picat si la Agigea tocmai cand PSD era …

spot_img