Avionul cu care solistul trupei U2, Bono, a calatorit, miercuri, de la Dublin la Berlin a pierdut usa din spate in timpul zborului, dar a aterizat in siguranta, relateaza Mediafax.
Bono si patru prieteni de-ai sai au calatorit, miercuri, de la Dublin, Irlanda, catre Berlin, cu un avion privat, cursa fiind operata de compania Learjet, pentru a participa la o intalnire cu ministrul german al Economiei, Gerd Müller, transmite?contactmusic.com.
In timpul zborului, deasupra Germaniei, usa de acces situata in spatele avionului s-a desprins, potrivit Irish Daily Mail.
„(Bono, n.r.) a fost foarte norocos, avionul s-ar fi putut prabusi. La circa o ora de la decolare, pasagerii au auzit un zgomot infundat puternic venind din spatele avionului. Au fost surprinsi si nelinistiti o perioada, dar avionul si-a continuat zborul si a aterizat la Berlin. Cand a aterizat, au fost ingroziti sa afle ca practic tot compartimentul din spatele avionului se detasase complet”, a declarat o sursa pentru publicatia irlandeza.
Autoritatile germane au confirmat ca avionul a aterizat cu defectiuni in zona usii din spate, iar politia investigheaza incidentul.
Bagajele pasagerilor din avion au fost pierdute in momentul in care usa s-a desprins.
Potrivit presei, Bono a fost singurul membru al trupei U2 aflat la bordul avionului, restul grupului sosind in capitala germana mai tarziu, pentru a participa la decernarea premiilor Bambi International Music, joi seara.
Bono si colegii din trupa rock U2 …





