Atmosfera de vis pe „Dan Paltinisanu” din Timisoara, unde aproape 30.000 de spectatori au asistat la partida dintre Dinamo Bucuresti si FC Timisoara.
Banatenii aveau in spate 11 ani de complexe si frustrari dinamoviste, dar sperau ca de aceasta data sa puna capat acestei perioade de cosmar din fata rivalilor din Bucuresti, in speta, Dinamo.
Primele minute ale partidei sunt cu dueluri tactice la mijlocul terenului, dar echipa din Sos. Stefan cel Mare, da dovada de mai multa maturitate si preia ostilitatile, printr-un joc de pase mult mai bine pus la punct si prin ruperi de ritm ametitoare pentru fundasii de pe Bega. Si ca tabloul sa fie complet, Bostina executa o lovitura libera de pe partea dreapta si balonul este deviat de Brezinsky in proprie poarta. 1-0 pentru Dinamo si fundsul timisorean este la al doilea autogol consecutiv, dupa „reusita” de la Galati.
Elevii lui Uhrin se napustesc in atac, dar fara sorti de izbanda, astfel ca tabela ramane neschimbata. Ovidiu Hategan, centralul intalnirii, arata 4 cartonase galbene, cate doua de fiecare parte in prima repriza (Torje si Izvoranu de la oaspeti, Cisovsky si Magera de la gazde).
In a doua parte a jocului avem parte de acelasi joc hipnotizant al „cainilor”, Timisoara este in continuare incapabila de a face fata acestui iures alb-rosu, si apatica in atac. Cei doi „stalpi” ai apararii banatene sunt deseori depasiti de viteza lui Torje, iar Danciulescu (`53) si noul intrat Andrei Cristea (`70) majoreaza scorul la un neverosibil 3-0, profitand de spatiile largi oferite de cei doi stoperi timisoreni.
Ajutata si de scorul de pe tabela de marcaj, Dinamo este mai calma, si da fiori suporterilor gazda prin contraatacurile fulgeratoare ale lui unui Danciulescu precis si inspirat.
De mentionat ca in ultimele minute ale partidei, Bostina si Ropotan sunt eliminati, ambii pentru cartonasele galbene dublate, unul pentru proteste, iar celalalt pentru tregeri de timp.
Timisoara a inceput ca o echipa mare dar termina in genunchi o partida care a confirmat adevaratul lider al clasamentului Ligii I.
Suporterii dinamovisti au fost avertizati in timpul partidei ca vor fi evacuati in cazul in care vor mai aprinde torte sau vor continua sa arunce cu petarde inspre sectoarele ocupate de spectatorii echipei gazda. Avertismentul a venit dupa ce bucurstenii au aprins torte si, impreuna cu mai multe petarde, le-au aruncat spre sectoarele ocupate de suporterii formatiei FC Timisoara.
Iata cateva declaratii de dupa finalul partidei:
Ionel Danciulescu: „Am fost mai buni la toate capitolele. Stiam ca aici ne asteapta un meci greu, un public ostil si am fost motivati. Important e ca raminem pe primul loc in clasament.”
Marian Iancu:” Trebuie sa recunoastem suprematia adversarului. Ma bucur pentru reactia publicului, de asta e frumos fotbalul. Ambii aparatori ai Timisoarei au pierdut pregatirea de vara, iar faptul ca au marcat trei autogoluri in doua meciuri consecutive e consecinta a acestui fapt. Uhrin a fost neinspirat azi.”
Mircea Rednic: „Nu ai cum sa faci si spectacol si rezultate cu problemele avute, acum se vede ca deja echipa leaga jocul, incep sa apara relatiile de joc. Cred ca si fanii au fost multumiti. Nu stiu daca sefii sunt multumiti, important e ca sunt multumit eu”.
FC Timisoara: Pantilimon, Badoi, Cisovsky, Brezinsky, Milhazes, Stelian Stancu (Goga`58), Alexa,Balasz Borbely (Parks`57), Artiom Karamyan, Magera (Arman Karamyan`82), Gigel Bucur. Antrenor: Dusan Uhrin jr.
Dinamo:Lobont, Blay, Tamas, Lucian Goian, Izvoranu, Torje (Mitea`82), Ropotan, Bostina, Adrian Cristea, Danciulescu (Diakite`88), Miranda (Andrei Cristea`65). Antrenor: Mircea Rednic





