Flavius Stoican revine in functia de antrenor principal al FC Dinamo

de Adrian Petculescu – Mediafax, Adrian Tone – Mediafax Publicat la: 12.03.2015 15:34 Ultima actualizare: 12.03.2015 15:35

Flavius Stoican este noul antrenor al echipei FC Dinamo, el revenind in aceasta functie, in locul lui Mihai Teja, dupa ce a mai stat pe banca “alb-rosilor” in perioada septembrie 2013 – noiembrie 2014, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse din cadrul clubului din Soseaua Stefan cel Mare.

Stoican va conduce, astazi, de la ora 15.30, la Saftica, antrenamentul jucatorilor dinamovisti.
Antrenorul Mihai Teja si conducerea FC Dinamo au ajuns, joi, la un acord privind rezilierea contractului dintre cele doua parti. Teja a avut, joi, o intalnire la sediul clubului cu actionarul majoritar Ionut Negoita si cu conducerea executiva, in urma careia partile au ajuns la un acord privind rezilierea contractului tehnicianului, care expira in vara anului viitor.

Miercuri, conducerea FC Dinamo i-a transmis antrenorului, in cadrul unei intrevederi, ca doreste rezilierea contractului din cauza rezultatelor slabe ale echipei.
Dinamo a ratat calificarea in finala Cupei Ligii Adeplast, dupa ce a pierdut meciul retur, disputat marti, pe teren propriu, cu Pandurii Targu Jiu, scor 1-3.
Mihai Teja, in varsta de 36 de ani, se afla la …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *