Condamnarea definitiva la doi ani de inchisoare a lui Miron Mitrea fost decisa dupa doi ani si trei luni in care dosarul fostului senator s-a aflat pe masa judecatorilor si dupa ce rechizitoriul procurorilor a trebuit refacut, informeza Mediafax.
Citeste si: UPDATE. Miron Mitrea s-a predat la IPJ Constanta. Va fi inchis la Poarta Alba
Luarea unei mite de 520.000 de lei, sub forma unor lucrari executate la casa mamei sale, mita data de Irina Jianu pentru a fi mentinuta in functiile de inspector-sef adjunct si, ulterior, inspector-sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, este motivul pentru care Miron Mitrea isi va petrece urmatorii doi ani in spatele gratiilor.
Problemele lui Miron Mitrea cu legea au inceput in septembrie 2007, atunci cand procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) i-au cerut presedintelui Romaniei sa incuviinteze urmarirea penala fata de fostul ministru, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, instigare la fals in inscrisuri oficiale si uz de fals.
In ianuarie 2008, presedintele Traian Basescu a dat aviz pozitiv pentru inceperea urmaririi penale a lui Miron Mitrea, ministru al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei in perioada decembrie 2000 – iunie 2003, respectiv al Transporturilor, Constructiilor si Turismului in perioada iunie 2003 – decembrie 2004.
Ulterior, in aprilie 2008, procurorii anticoruptie au cerut Camerei Deputatilor incuviintarea urmaririi penale fata de Miron Mitrea. Raspunsul colegilor parlamentari a venit in august 2008, atunci cand deputatii au respins solicitarea DNA. Social-democratul Miron Mitrea si-a anuntat, la inceputul lunii septembrie 2008, in plenul Camerei Deputatilor, demisia din acest for, motivand ca recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune ca se ascunde in spatele imunitatii.
In aceste conditii, procurorii anticoruptie au putut sa il trimita in judecata pe Miron Mitrea, chiar daca ulterior acesta a obtinut un mandat de senator, intre anii 2008 si 2012 si un nou mandat de deputat, intre anii 2012 si 2016.
In martie 2009, pe masa judecatorilor de la instanta suprema ajungea dosarul fostului ministru, acuzatiile fiind acelea de luare de mita, instigare la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals. Alaturi de Miron Mitrea erau trimisi in judecata si fostul inspector-sef adjunct al Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), Irina Paula Jianu, precum si fostul arhitect sef in cadrul Primariei Voluntari, Nicolae Popescu.
La sfarsitul lunii ianuarie 2011 un complet de trei judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis restituirea cazului la Directia Nationala Anticoruptie. Judecatorii au apreciat ca sunt anumite vicii de procedura, precum lipsa avizului Senatului de punere sub acuzare a politicianului.
Dupa mai bine de un an de la restituirea dosarului la parchet, in aprilie 2012, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie il anuntau pe deputatul PSD ca incep din nou urmarirea penala impotriva lui.
Dupa inca un an si jumatate, in octombrie 2013, procurorii anticoruptie il trimit din nou in judecata …





