Renault Twingo este unul dintre cele mai bine vandute autovehicule in Franta, strazile pariziene fiind pline cu generatiile sale succesive. In Romania el trebuie inca sa convinga un public reticent la masinute de oras, insa are cateva atuuri care vor atrage cu precadere un anumit tip de cumparator: cel feminin. Iar faceliftul pe care tocmai l-a primit este un pas inainte intr-o indelungata munca de convingere.Inainte de toate, noua parte frontala a lui Twingo anunta ceva important: dunga neagra in forma de „V” de pe calandru, cu rombul supradimensionat la loc de cinste, va reprezenta elementul cheie al designului intregii game viitoare Renault. O mai regasim pe noul Zoe electric, insa o vom vedea si pe toate celelalte modele ale marcii franceze. Restul elementelor de design care tin exclusiv de Twingo sunt de-a dreptul fistichii, cu faruri suprapuse si stopuri intrerupte, semn ca masina tine cu tot dinadinsul sa atraga atentia.
Accent pe confort si relaxare
Desi e dedicat mai degraba publicului feminin, noul Twingo nu e o masina lenta. Acceleratiile in oras sunt suficient de rapide pentru a te descurca, in timp ce in afara lui ai inca rezerve de putere pentru a nu te teme pe autostrada. Am apreciat si modul in care este etajata cutia de viteze manuala, care este usor de folosit si te iarta daca gresesti. O cutie automata ar fi fost insa mai interesanta pentru publicul tinta…
Pe de alta parte, motorasul de 1.2 litri are doar 75 de cai, astfel incat depasirile pe sosea trebuie programate din timp si efectuate cu pedala la podea, intr-o treapta inferioara de viteza. De asemenea, directia e destul de ezitanta si penalizeaza agilitatea lui Twingo, manevrele din scurt fiind surprinzator de greoaie pentru dimensiunile masinii. In plus, atunci cand turezi motorul sunetul e neplacut, pentru ca inginerii francezi inca urasc sa faca motoare care sa sune bine atunci cand sunt biciuite cum se cuvine.
Pe scurt, factorul distractie lipseste in oras, acolo unde stilul de conducere impus va fi relaxat si linistit, fara ruperile de ritm caracteristice unei masini de clasa mini. Suspensiile orientate spre confort care te leagana pe denivelari accentueaza aceasta senzatie ca te afli intr-o masina care te calmeaza si nu te imbie la nebunii. Pe soselele virajate insa te poti baza pe sasiul excelent al lui Twingo pentru a te „da” cu putere, fara teama ca vei iesi in decor. Aici, comportamentul masinii este de-a dreptul barbatesc, amintind ca pe baza sa exista si un foarte competent RS…
Interior pur feminin
Twingo poate fi condus si de barbati, fireste, insa interiorul pare dedicat femeilor. Scaunele sunt micute si pregatite perfect pentru forma trupului feminin, spatiul interior este unul dintre cele mai generoase din clasa – deci poti lua cu tine toate prietenele – iar solutiile de modularitate il impart inteligent. Scaunele din spate culiseaza si se rabateaza individual, astfel …





