Profetiile episcopului irlandez Malachy din secolul XII, ulterior sanctificat, au incantat si au infiorat, deopotriva, intregi generatii de cititori.
Episcopul Malachy, mai cunoscut drept Sfantul Malachie, a prezis ca dupa Benedict va mai exista un singur Suveran Pontif, si ca pe timpul ultimului papa va veni sfarsitul lumii.
Asadar, ultimul papa din istoria Bisericii este cel actual, Francisc. Iar sfarsitul lumii este aproape.
Deschideti GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea imaginea episcopului Malachy si a ultimilor Suverani Pontifi
Iata textul original al episcopului Malachy, in traducerea oferita de publicatia irlandeza Irish Central:
a”In ultimii ani ai Sfintei Biserici a Romei, va domni Peter al Romei, care isi va pastori turma in mijlocul unor grele suferinte, iar dupa el orasul celor Sapte Coline va fi distrus, iar groaznicul Judecator va judeca poporul. Sfarsit”.
Profetia din secolul XII nu este foarte exacta, dar include o coincidenta interesanta. Tatal papei Francisc, actualul Suveran Pontif, a fost Peter (Pietro), originar din Italia. Familia actualului papa s-a mutat ulterior in Argentina.
Arhiepiscopul Malachy a mers din Irlanda la Roma in anul 1139. Aici, el a avut o premonitie referitoare la numele a 112 Suverani Pontifi, care aveau sa conduca Biserica de la Roma. ?Primul dintre cei inclusi in profetie a fost Celestin al II-lea, din anul 1143. Cel de-al 112 Suveran Pontif este cel actual, Francisc.
Malachy a tras concluzia ca acesti 112 vor fi toti, iar dupa ultimul papa va veni sfarsitul lumii.
In anumite perioade, profetiile Sfantului Malachie au fost intens analizate, incercand a fi decodificate. De exemplu, Papa Ioan Paul al II-lea apare in profetii sub numele a”De labore Solis”, ceea ce inseamna a”Al eclipsei de Soare”. Iar Karol Wojtyla, viitorul Ioan Paul al II-lea, s-a nascut la 18 mai 1920, in timpul unei eclipse de Soare.
La randul lui, penultimul Suveran Pontif care …





