FOTO. Podul de la Agigea se redeschide, dupa sase ani de la inceperea lucrarilor de reabilitare. Autoritatile au cheltuit pana acum 14 milioane de euro

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Podul din Agigea se redeschide circulatiei, dupa circa sase ani de la inceperea lucrarilor de reabilitare si dupa multe restrictii de circulatie, care au provocat haos pe litoral. Asa a promis, duminica dimineata, directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Catalin Homor, care a fost sa vada, la fata locului, stadiul lucrarilor.
„Estimam ca deschiderea sa aiba loc pana la sfarsitul anului, dar printr-o mobilizare buna a constructorului si printr-un management strict riguros al companiei reusim sa deschidem traficul cu trei saptamani mai devreme, adica astazia”, a declarat Homor.
Podul se inchide partial in martie
Vestea buna este ca, spune seful CNAIR, nu vor exista restrictii de circulatie, nici de viteza, nici de tonaj. Pe pod se va circula cu 50 de kilometri pe ora. S-a luat decizia sa se mentina aceasta viteza pentru ca, spune Homor, in localitatile invecinate, Lazu si Agigea, se circula cu 50 km/ora. Vestea proasta este ca podul se va inchide din nou, in luna martie a anului viitor. Nu se stie inca exact pentru ce perioada cu exactitate, probabil in jur de o luna. „Se vor executa lucrari pe banda de rulare dinspre Agigea spre Lazua”, a precizat Homor. Va fi insa vorba despre o inchidere partiala, pentru ca se va putea circula pe cele doua benzi reabilitate. Dupa ce se vor executa aceste lucrari, in martie, constructorii vor mai avea de lucru. Se va interveni sub pod, pentru a se vopsi cu materiale anticorozive structura de metal a acestuia. Daca va incumetati sa il traversati pe jos, trebuie sa fiti atenti, pasajul pietonal nu e gata si pe alocuri bucati din beton lipsesc.
Rezista 100 de ani si costa 14 milioane de euro
Lucrarile au constat, in principal, in schimbarea hobanelor (corzile de otel care il sustin). Catalin Homor este optimist si spune ca acestea vor rezista o suta de ani. S-a folosit o tehnologie care le face mult mai performante decat in 1983, anul inaugurarii. Acestea au avut o durata de viata de 30 de ani. Hobanele noi au un invelis protector special, mai rezistent la intemperii, dar si o solutie interioara, bazata pe vaselina, care s-a aplicat in interiorul tubului de protectie, menita sa le prelungeasca durata de viata.
In ceea ce priveste costurile de reparatie, reprezentantii CNAIR nu au stiut sa avanseze o cifra, spunand ca acestea vor fi cunoscute la finalul lucrarilor. Lucrarile de reabilitare au fost licitate in octombrie 2010, iar castigatoare a fost firma Bilfinger Berger Baugesellschaft, pentru 3.806.940,32 euro, fara TVA, 80% din suma urmand a fi asigurate de BERD. Durata de executie a lucrarilor ar fi trebuit sa fie de numai un an si jumatate de la semnarea contractului, adica de pe 15 octombrie 2010. Intre timp, conform unei estimari, costurile au ajuns la peste 14 milioane de euro, dar la final este foarte posibil ca cifra sa fie mai mare.
Dezastru pentru turism si constanteni
In acesti sase ani de reabilitari, podul a fost inchis total circulatiei in mai multe randuri, creand haos pe litoral. „Daca …

spot_img