FRANTA – AUSTRALIA 2-1: “Cocosii” vor titlul la CM 2018

FRANTA – AUSTRALIA 2-1.?Reprezentativa Frantei a invins, sambata, la Kazan, cu scorul de 2-1 (0-0), selectionata Australiei, in prima etapa a Grupei C a Cupei Mondiale de fotbal.
In minutul 54, Risdon l-a faultat in careu pe Griezmann, arbitrul nu a dictat initial nimic, dar a revenit dupa cateva momente si a apelat la asistenta video. In urma vizionarii inregistrarii video a fazei, Cunha l-a avertizat pe Risdon si a dictat penalti, pe care l-a transformat tot Griezmann, in minutul 58.
Dupa numai doua minute, Samuel Umtiti a comis hent in careu, dupa o lovitura libera executata de adversari de pe partea dreapta. A fost randul australienilor sa ceara insistent lovitura de la 11 metri. Dupa ce a ezitat, Cunha a dictat al doilea penalti al meciului, apoi s-a consultat cu asistentii din centrul video si nu a mai revenit asupra deciziei. Jedinak a executat si a marcat si el de la 11 metri, in minutul 62.
Francezii au marcat cu noroc golul victoriei, in minutul 81, cand Pogba a sutat, iar Behich a devitat balonul, care s-a dus in transversala si apoi a cazut dincolo de linia portii lui Ryan. Golul a fost confirmat de tehnologia pe linia portii (Goal Line Technology).

?
Min. 81: FRANTA – AUSTRALIA 2-1, Pogba, minge deviata de un fundas si de bara in, poarta
Min. 62: FRANTA – AUSTRALIA 1-1, egalarea vine tot de la 11 m, prin Mile Jedinak
Min. 55: Primul penalty dictat dupa arbitrajul video. GOOOOOOOL FRANTA, Griezman transforma
Min. 45: FRANTA – AUSTRALIA 0-0 la pauza
Min 18:?OCAZIE AUSTRALIA!?Cangurii au fost aproape sa deschida scorul.?
Min 5:?Pogba executa direct pe poarta o lovitura libera de la peste 25 de metri, mingea merge insa pe directia lui Mathew, care retine fara probleme
Min 2:?OCAZIE FRANTA!?Europenii incep duelul in atac. Mbappe a avut prima ocazie a francezilor. A sutat catre coltul scurt, din unghi, dar portarul australian a respins in corner

ECHIPELE DE START:
Franta:?1. Hugo Lloris (capitan) – 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez – 12. Corentin Tolisso, 13. Ngolo Kante, 6. Paul Pogba – 11. Ousmane Dembele, 10. Kylian Mbappe, 7. Antoine Griezmann
Selectioner:?Didier Deschamps
Rezerve:?16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola – 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 19. Djibril Sidibe, 22. Benjamin Mendy, 14. Blaise Matuidi, 15. Steven Nzonzi, 8. Thomas Lemar, 9. Olivier Giroud, 18. Nabil Fekir, 20. Florian Thauvin
Australia:?1. Mathew Ryan – 19. Joshua Risdon, 5. Mark Milligan, 20. Trent Sainsbury, 16. Aziz Behich – 15. Mile Jedinak (capitan), 13. Aaron Mooy – 7. Mathew Leckie, 23. Tom Rogic, 10. Robbie Kruse – 11. Andrew Nabbout
Selectioner:?Bert van Marwijk
Rezerve:?12. Brad Jones, 18. Danny Vukovic – 2. Milos Degenek, 3. James Meredith, 6. Matthew Jurman, 8. Massimo Luongo, 22. Jackson Irvine, 4. Tim Cahill, 9. Tomi Juric, 14. Jamie MacLaren, 17. Daniel Arzani, 21. Dimitrios Petratos
Arbitru: Andres Cunha; arbitri asistenti: Nicolas Taran, Mauricio Espinosa (toti din Uruguay); arbitru de rezerva: Julio Bascunan (Chile)

Franta viseaza la a doilea titlu mondial din istorie, dupa cel din 1998. “Cocosii” au mai prins finala in 2006 si locul 3 in 1958 si 1986. Sunt la a 15-a participare. Plus Olimpiada din 1984.
FRANTA – AUSTRALIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING TVR:?Echipe probabileFranta:?Lloris – Sidibe, Varane, Umtiti, B. Mendy – P. Pogba, Kante, Matuidi – Griezmann – Mbappe, Giroud.Australia:?Ryan – Behich, Degenek, Milligan, Wright – Luongo, Jedinak, Mooy – Leckie, Jurici, Rogici.
FRANTA – AUSTRALIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING TVR:?Selectionerul nationalei de fotbal a Frantei,?Didier Deschamps, a salutat vineri?decizia atacantului Antoine Griezmann de a continua cu Atletico Madrid, din care au de castigat atat clubul, cat si selectionata lui, relateaza EFE.

FRANTA – AUSTRALIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING TVR:?Greizmann a dezvaluit, prin intermediul unui material video, ca a respins oferta Barcelonei si ca va continua sa apere culorile lui Atletico Madrid.?Potrivit France Football, starul nationalei Frantei va semna in cursul zilei de vineri un nou contract cu formatia din capitala Spaniei, la care evolueaza din 2014 si alaturi de care a castigat?Europa League?si a jucat o finala de?Liga Campionilor.
Cu Mbappe, Dembele si Tolisso in primul “11”, “Les Bleus” ar putea alinia cel mai tanar prim “11” din istoria participarii la CM.
Franta, finalista Europeanului din 2016, debuteaza la Mondialul din Rusia impotriva?Australiei. Primul meci din grupa C se va disputa la Kazan, iar francezii vin dupa cea mai buna campanie de calificare din istoria lor.
Australia are ptimi de finala la CM 2006. E a 5-a participare. A castigat Cupa Asiei pe Natiuni in 2015 (pentru a avut meciuri mai tari, “cangurii” au cerut sa joace in preliminariile si competitiile asiatice) si Cupa Oceaniei, in 1980, 1996, 2000 si 2004.
“Socceroos” sunt antrenati din ianuarie de olandezul Bert van Marwijk. Tim Cahill, Mile Jedinak ori Mathew Leckie sunt numele cele mai cunoscute.

FRANTA – AUSTRALIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING TVR:?”Vom avea nevoie de multa disciplina in jocul nostru si sa avem curajul sa credem”, a declarat selectionerul nationalei de fotbal a Australiei, Bert van Marwijk, cu o zi inaintea meciului cu Franta, din Grupa C a Cupei Mondiale 2018.
“Nu voi vorbi de tactica impotriva Frantei. Stim ca e una dintre cele mai puternice nationale din lume, un adversar care poate deveni campion mondial. Cum am mai spus-o deja, nu intotdeauna cei mai buni jucatori castiga trofee”, a estimat tehnicianul, invocand forta colectiva a echipei sale.
“Va trebui sa fim o echipa frumoasa mai mult decat niste individualitati, o echipa compacte, asta va fi cheia ca sa obtinem un rezultat bun maine”, a spus atacantul australian Mathew Leckie.
“Evident, luati fiecare in parte, jucatorii francezi evolueaza la cele mai mai cluburi din lume, iar pe hartie echipa lor este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *