Femeile sunt mai vulnerabile decat barbatii in fata substantelor toxice si cancerigene continute de tigari. Mai multe studii stiintifice au aratat ca femeile dezvolta mult mai repede maladii pulmonare, chiar daca au fumat mai putin timp, decat barbatii.
Un studiu efectuat pe 700 de pacienti cu cancer pulmonar, a aratat ca femeile au fost diagnosticate la o varsta mai mica cu aceasta maladie, desi au fumat pentru o perioada mai scurta de timp decat barbatii, diagnosticati cu aceeasi boala.
Un alt studiu, efectuat de cercetatorii de la Universitatea Harvard si Universitatea Bergen din Norvegia, pe 950 de barbati si femei diagnosticati cu boala pulmonara obstructiva cronica (provocata de fumat), a fost finalizat cu o concluzie similara. Femeile erau mai tinere atunci cand au fost diagnosticate, desi fumasera mai putin decat barbatii, care sufereau de aceeasi boala respiratorie.
De fapt, in ultimii 20 de ani au existat mai multe studii, care au aratat ca femeile fumatoare sunt mai vulnerabile in fata cancerului decat barbatii fumatori. De altfel si rata de deces in cazul bolilor respiratorii au aratat aceeasi tendinta.
In SUA, cancerul pulmonar este principala cauza de deces (provocat de o forma de cancer). Oamenii de stiinta estimeaza ca in acest an vor fi peste 219.000 de noi cazuri de cancer pulmonar si 159.390 de decese provocate de aceasta boala.





